Nu a avut nici intenţia de a le aduna pentru un material solo. Dar iată că, spre bucuria celor ce deja îl ascultă, piesele au fost scoase „din sertar”.
Albumul „Undeva” al lui Călin Pop va fi lansat oficial în Oradea sâmbătă, 5 iulie, la ora 13:00, la Night Club Hotel Continental. Artistul va discuta în cadrul evenimentului cu fanii şi presa, va acorda autografe, dar va fi însoţit şi de una dintre chitarele sale preferate.
Albumul, înregistrat de Călin Pop şi realizat de Soft Records, conţine 15 piese. Titlurile pieselor de pe „Undeva” sunt: Intro – La fereastră, La fereastră, Nu va mai fi, Gust amar, Undeva, Remember Florian Pittiş, Nu le pasă, Suflete în colivie, Un cântec, De ce?, Nu ai crede, De azi, Cântec de iarnă, Gând murdar, Spune-mi. Acest album aparţine în totalitate lui Călin Pop: interpretare, muzică, texte, înregistrare, mixaj, masterizare.
La eveniment va putea fi cumpărat albumul „Undeva”, precum și tricouri și insigne în ediție limitata. Intrarea este liberă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!