Aproape 1.000 de persoane înscrise în campanie vor planta pe cele trei hectare de teren, puse la dipoziția organizatorilor pentru această acțiune de către Primăria Sârbi.
„Grupul-țintă al proiectului îl reprezintă comunitatea locală, autoritățile bihorene, companiile din parcul industrial, ONG-urile bihorene, asociațiile studențești și cetățeni cu spirit civic. Scopul proiectului este de a conștientiza populația de necesitatea pădurilor pentru a îmbunătăți calitatea aerului pe care îl inspirăm zi de zi și, implicit, îmbunătățirea calității vieții noastre”, spune Ionuț Coman, coordonatorul proiectului la nivelul județului Bihor.
Organizatorii pun la dispoziția participanților cazmale, dar și apă, cafea și mâncare. Totodată, aceștia asigură transportul participanților înscriși deja în proiect.
Echipa locală „Plantăm Fapte Bune Bihor” este formată din: Ionuț Coman (coordonator), Georgeta Szabo, Dumitru Caia, Răzvan Horga, Diana-Maria Danciu, Ionuț Petruța, Mădălina Cseh și Alexandru Andru.
Patronaj regal
„Plantăm Fapte Bune” este o iniţiativă naţională de împădurire bazată pe voluntariat, care a pornit la drum în 2011, prin Asociaţia EcoAssist din București.
„Până în prezent, 32.300 de voluntari au plantat și îngrijit 660.000 de copăcei, pe un total de peste 206 hectare de terenuri publice neproductive, în 21 de judeţe”, a arătat Ionuț Coman.
În 2013, inițiativa a primit Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Margareta a României, iar de-a lungul anilor i s-au acordat șase distincții din partea comunității.
Susținători ai evenimentului:
Sponsori: VPK, Eco Bihor, Nidec, Goldman, Eberspacher, Columbus Cafe, Black Wolf Cofee, Benvenuti, Dumigardener
Parteneri: Primăria Sârbi, Direcția Silvică Bihor, Administrația Bazinală de Apă „Crișuri”, Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu”, Universitatea Oradea, Uniunea Studenților Orădeni, Asociația „Love Bihor”, Asociația „Cătunul verde”, Fundația „Life Tineret”, Asociația Caritas Catolica, Asociația „Crișana 6”, OTL, Asociația „Learning Communities”, Ecotop, Asociația de Tineret „Mereu împreună”, Școala Creștină Privată din cartierul Romilor Tinca, Școala „Sfântul Ladislau”, Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul”
Ambasadori: Mihaela Tatu, Alexandru Lungu, Sebastian Lupu, Olivia Burtă, Anca Wallmen, Nicoleta Loredana Suiugan
Citiți principiile noastre de moderare aici!