Scăldat în razele calde de soare, la început și mijloc de martie, afinul canadian (Saskatoon berry) a intrat în perioada de dezmugurit în ferma lui Ruben Budău. Afinul canadian este cel mai nou arbust fructifer cultivat în România.
„Budău este numele de familie pe care îl am datorită liniei genealogice pe care o moștenesc de la străbunicii mei, care au migrat din zona Beiușului (Bihor) peste Munții Codru Moma, la Bârzești (Arad)”, se prezintă lectorul universitar dr. ing. Ruben Budău, din cadrul Departamentul de Silvicultură și Inginerie Forestieră al Facultății de Protecția Mediului Oradea, proprietarul Fermei Bărzani.
Ruben Budău este unul dintre speakerii Asociației Crișana, un tânăr care vorbește din exemplul propriilor reușite. Săptămâna trecută, la Beiuş, el le-a vorbit fermierilor din zonă despre cultura arbuştilor fructiferi, insistând că se pot face bani din astfel de culturi şi oferind sfaturi din practică, dar şi propriul model de succes.
Ruben Budău și-a dorit mereu să fie primul în domeniul în care a activat. „Acasă, în satul copilăriei mele, am adus ceva nou pentru zonă: cultura arbuștilor fructiferi, începând astfel un proiect nou, pe care intenționez să îl ridic la nivel de brand cunoscut sub denumirea de Ferma Bărzani. Aici reușesc să îmbin teoria cu practica, din care rezultă, an de an, plante și/sau fructe de: zmeur, mur, coacăz, cătină, afin canadian, căpșun, salcâm, stejar, dar și alte activități”, spune fermierul.
În spatele fermei de arbuşti fructiferi stă o poveste personală. Tânărul universitar spune că în urmă cu şapte ani îşi dorea să cumpere fructe proaspete de zmeură, dar i-au trebuit vreo 5 zile să le descopere.
„Era o poftă legată de copilărie, care îmi aducea aminte de zilele de vară fără griji şi înfrumuseţate cu fructe de zmeur, savurate de la bunica”. Şi aşa a identificat o necesitate: „De aici mi s-a aprins scânteia; ceva nu era la locul lui, nu mi se părea normal ca fructele de zmeur să se găsească atât de greu, în plin sezon”.
Pentru a pune bazele fermei, tânărul a trecut întâi pe la… bibliotecă, pentru a se documenta. „În toamna acelui an am plantat primii drajoni de zmeur, iar de aici a început totul…”, spune Ruben Budău.
Produsul de top al Fermei Bărzani este însă afinul canadian. Despre afinul canadian – saskatoon berry – universitarul orădean spune că a aflat de la un prieten foarte bun care locuiește în Canada.
Primele livezi de Saskatoon comerciale au fost înfiinţate la începutul anilor 1970, într-un prim val. Un al doilea val a fost înregistrat la sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990. Estimări precise despre suprafața totală a saskatoon-ului în plantaţie sunt greu de obținut. Se estimează că 800 hectare de saskatoon sunt stabilite în Alberta, Manitoba și Saskatchewan în Canada. Interesul pentru cultivarea Saskatoon-ului a crescut din cauza cererii puternice şi a ofertei limitate colectate din sălbăticie.
La ferma lui Ruben Budău, primele plante din România au fost crescute începând din primăvara lui 2013, iar o plantaţie de saskatoon poate fi văzută la Ferma Bărzani începând cu anul 2014. „După multă muncă, mă simt onorat să pot prezenta cel mai nou produs în materie de arbuşti fructiferi din România şi, sper eu, în Europa. Saskatoon-ul este mai dulce şi mai aromat decât afinul. În prezent, cererea pentru acest fruct depășește cu mult oferta. Industria Saskatoon este în fază incipientă. Se anticipează că 4.000 de hectare de saskatoon vor fi plantate în zona de prerie în următorii 10-15 ani.
Afinul canadian se adaptează foarte bine la condiţii vitrege de viaţă, cum sunt temperaturile foarte scăzute, spre exemplu rezistenţa acestuia fiind până la -50 EC, plasticitate ridicată la condiţiile de aciditate a solului, acesta putând vegeta în condiţii normale între 4,5-7,5 PH (spre exemplu, în Ferma Bărzani aciditatea solului este de 6,5 PH). O altă caracteristică ar fi că este foarte rezistent la secetă, dar aici am de adăugat următorul aspect – performanţele în ceea ce priveşte producerea fructelor de pădure se obţin într-un mediu cât mai bine îngrijit, irigat şi bine pus la punct”.
Fructele afinului canadian sunt deosebite prin gust şi arome; este un arbust nou, care sunt convins că va avea un mare succes şi aici, la noi. În altă ordine de idei, avem un fruct nou pe piaţa fructelor de pădure, se arată pe site-ul rubenbudau.ro
La Ferma Bărzani, producţiile se succed. Ferma se întinde pe 20 ha, din care 7 sunt cultivate cu arbuşti fructiferi. După afinul canadian urmează recolta de zmeură, apoi murul în august şi cătina în septembrie. Ruben Budău spune că ceea ce câștigă din recolta de la afin investeşte în plăţile de recoltare la zmeur şi aşa mai departe…
Aici cultiv arbuşti astfel încât să pot oferi o gamă cât mai variată pentru întregul sezon, de la începutul verii, când apar primele fructe care se pot savura în forma lor proaspătă, cum sunt afinele, iar pe urmă eşalonat zmeură, coacăze, mure şi cătină. Tânărul universitar lucrează matematic la ferma sa.
„Principiul meu, pe care mă bazez, are la bază o regulă cunoscută de toată lumea, o regulă din clasele primare, regula de trei simplă: dacă un arbust îmi produce într-un an 3,5 lei, atunci zece mii de arbuşti îmi produc X lei. Concluzia: cu cât mai mulţi arbuşti, cu atât mai multă muncă, dar în final şi un profit mai ridicat. Pentru cine doreşte să investească într-o plantaţie de arbuşti fructiferi, sfatul meu este să îşi asigure şi partea aceasta de consultanţă a unei persoane abilitate. În linii mari, pot spune că se poate trăi decent din munca sau afacerile cu arbuşti fructiferi”, a spus universitarul la întâlnirea cu producătorii din zona Beiuş.
Ambiţia lui Ruben Budău este dezvoltarea unui centru de colectare, depozitare şi procesare a fructelor, sperând că în urma unei astfel de investiţii va creşte şi valoarea fructelor cu cel puţin 35%.
Citiți principiile noastre de moderare aici!