Apelul care sesiza producerea evenimentului a fost primit în dispeceratul ISU Bihor, la ora 06.25, la fața locului fiind mobilizate imediat, cinci echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Oradea cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, două autospeciale tip ABROLL , o ambulanță SMURD tip B2 și o autospecială de primă intervenție și comandă.
[eadvert]
În momentul sosirii forțelor de intervenție, în vagoane nu se afla nicio persoană, toți pasagerii (aproximativ 20), autoevacuându-se în siguranță, iar flăcările se manifestau violent la nivelul întregului tren.
Echipajele de pompieri au localizat și lichidat incendiul în jurul orei 07.20, iar în momentul de față acționează pentru înlăturarea efectelor negative ale evenimentului.
Din fericire, nu au existat persoane rănite. Trenul se află între localitățile Livada de Bihor și Oradea.
Trimite articolul
XTrenul ala are 70 de ani…..Trebuia casat de pe vremea lui Ceausescu
Sper ca i-au controlat pe calatori de bilete si nu au fugit fara sa plateasca….
Turistii chelului chiar ca au ce vedea, o calatorie din asta cu trenul prin romanica e de povestit nepotilor.
Si e clar instagramabil.
Cu o vechitură mai puțin. E timpul să renunțe la megavechiturile Malaxa fabricate în anii 40 care au rezistat eroic, dar în 2023 sunt demult depășite moral. Ar trebui să le vedem doar în muzeu sau la o plimbare retro.
trenul respectiv nu avea ce sa cauta sa transpoarta oameni de mult trebuia inlocuit
Au fugit ca sobolanii , in loc sa stinga focul
-
Vedea-te-as pe tine stingand un asemenea incendiu cu mainile goale.
Nu sunt bani nici pentru trenuri, Romania investeste doar in catedrale si biserici ortodoxe poleite cu aur …..
In primul rand acele auto motoare nu apartin de CFR sunt private au asigurare pentru ca nu pot opera fara inclusiv asigurarea calatorilor asa ca nui o paguba ar putea fi folositre ca material didactic pentru constructori de auto motoare cum se fac niste scule care tin peste 50 de ani si inca functioneaza pentru ca mai sunt destule in toata tara