O șoferiță care conducea un autoturism Citroen pe strada Primăriei a dorit să vireze stânga spre strada Ion Luca Caragiale în momentul în care a intrat în coliziune cu un taximetrist care se deplasa pe a doua bandă. Șoferița a declarat pentru Bihon.ro că a intrat pe strada Primăriei de pe strada Simion Bărnuțiu și că urma să vireze stânga când a apărut taxi-ul pe a doua banda, cu viteză.
Șoferul taxi-ului spune că șoferița a intrat în fața lui și că nu a mai putut evita impactul, însă estimează că circula cu o viteză de maxim 40-50 km/h.
În urma impactului dintre cele două mașini, autoturismul Logan s-a răsturnat și s-a oprit într-un alt autovehicul care era parcat.
Conform comisarului IPJ Bihor, Alina Dinu, „o femeie de 53 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism pe banda întâi de circulație, nu s-a asigurat la schimbarea direcției de deplasare spre stânga pentru a intra pe o stradă laterală. Astfel, a intrat în coliziune cu un autoturism condus pe banda a doua de circulație de un bărbat de 28 de ani, din comuna Copăcel, județul Bihor”.
La fața locului s-a deplasat un echipaj cu modul de Descarcerare, unul de pompieri militari, un echipaj de terapie intensivă SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean. Șoferul taxi-ului a ieșit singur din autoturismul răsturnat, însă pentru scoaterea pasagerului, o femeie însărcinată, a fost nevoie de intervenția echipajului de Descarcerare. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale și pentru a o evaluarea a sarcinii.
Circulația tramvaielor a fost blocată total, iar circulația rutieră a fost redirecționată de polițiștii prezenți la fața locului. În urma investigațiilor, polițiștii urmează să stabilească cu exactitate cauzele accidentului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!