Autoritățile au fost sesizate cu privire la incidentul care s-a petrecut în zona Ioșia, pe strada Corneliu Baba, în jurul orei 21:30.
„Șoferul, un bărbat de 24 de ani din Oradea a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat în Crișul Repede. În urma testării conducătorului de către polițiștii Biroului Rutier Oradea cu aparatul etilotest s-a constatat că acesta prezenta o concentrație de 0,37 de alcool pur în aerul expirat”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar șef, Alina Fărcuța.
În urma incidentului, nimeni nu a fost rănit.
Pentru faptele sale, șoferul „a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.475 de lei și cu suspendarea dreptului de a conduce autoturisme pentru o perioadă de 180 de zile, pentru conducere agresivă și conducere sub influența alcoolului”, a mai precizat purtătorul de cuvânt.
Citiți principiile noastre de moderare aici!