Un tânăr orădean, diagnosticat cu cancer pulmonar, are nevoie urgentă de ajutorul nostru. Ionuț Balajti are nevoie de bani pentru a fi operat la o clinică din capitală. Din nefericire, el nu dispune de suma necesară intervenției.
[eadvert]
Povestea lui Ionuț ne-a fost făcută cunoscută de către colegii și prietenii acestuia de la Qubiz, care au susținut diverse cauze sociale de-a lungul anilor. Atunci, inclusiv Ionuț s-a implicat să-și ajute semenii, fără să-și imagineze vreodată că va fi în postura în care el însuși va avea nevoie de ajutor.
„Ultimul an și jumătate a fost unul plin de încercări pentru el. Și dacă tot suntem în Qubiz-ul Faptelor Bune, apelam din noi la voi”, a scris Alina Popa (Gâdoiu).
Calvarul lui Ionuț a început în luna martie a acestui an, când a fost diagnosticat cu sindromul MEN2, o boală genetică foarte rară, caracterizată prin apariţia de tumori în două sau mai multe ţesuturi endocrine diferite.
Au urmat două operații – una la glanda tiroidă și o alta, foarte complexă, pentru a scoate ambele glande suprarenale, operație care a durat șapte ore.
„Pentru înlocuirea hormonilor trebuie să iau trei medicamente foarte importante zilnic, altfel dacă uit 2-3 zile la rând să le iau sau nu le găsesc în farmacii, ar putea să intervină decesul”, a scris tânărul pe contul său de socializare.
Când a crezut că situația sa s-a stabilizat, a primit o nouă lovitură: cancer pulmonar . Totuși, există speranțe de mai bine, dacă va reuși să treacă de o intervenție chirurgicală. Doar că aceasta costă 20.000 de euro și trebuie făcută cât mai repede. De aceea, el îi roagă pe cei care pot să-l ajute, să doneze orice sumă.
„Când am crezut că totul este bine, am fost diagnosticat cu mezoteliom pleural, acesta fiind un cancer foarte agresiv la pleura plămânului. Am găsit în România un singur chirurg care are o tehnică specială învăţată din Milano şi este singura şansă la noi în România. Problema este că am rămas fară bani după restul operaţiilor şi această operaţie trebuie făcută cât mai curând, fiind programată pe luna februarie 2022 la spitalul Monza din Bucureşti”, a mai precizat el.
Tânărul nu dispune de cei 20.000 de euro necesari intervenției, iar cursa este contracronometru. Cei care doresc să-l ajute pe Ionuț, pot face donații în conturile deschise pe numele acestuia. Orice donație este bine venită. Ionuț a creat și o pagină de facebook. Pentru el orice share și orice bănuț contează.
Conturile în care se pot face donații pe numele lui Ioan Balajti sunt:
IBAN in RON: RO42INGB0000999901861973
IBAN in EURO: RO52INGB0000999903866686
Revolut: 0765827001
În baza unui contract de sponsorizare:
ONG: Programatori de fapte bune
CIF: 44061654
IBAN: RO02 BTRL RONC RT05 9967 6901
Trimite articolul
XCum nu se gasesc bani pentru operatia din capitala CAS ce pazeste, adica nici in tara asta nu te poti opera pe asigurare nu inteleg vaccina cu 100 de doze se poate 3 pe an ca asta e tina banditilor .
Toată viața am avut parte de tratamente în detrementul unei hrane corespunzătoare . Am fost făcut idiot de către familie , hulit și respi ns de către toți , până într-o zi când am decis că eu mă pot ridica de unde nimeni nu-mi mai dădeau șanse . Fiind incurabil sunt la 10% caacitate deși conform analizelor trebuia să fiu mort demult. Am simțit brutalitatea profesorilor care s-a imprimat în mintea colegilor mei care m-au bătut iar familia și-a bătut joc de mine . Cu ce e suferința lui mai presus de gravitatea situației mele ? Nu trăiesc normal dar trăiesc în condiții în care am fost aruncat și abandonat
Mult noroc si sanatate !
Cumplite diagnostice si ghinion ca viata cuiva sa depinda de bani (totul in viata se traduce la o cifra in bani).