Tragedia s-a petrecut luni dimineața, când, arată surse citate de infohuedin.ro, bărbatul ar fi căzut de la 120 de metri înălțime, în partea fără apă a barajului.
[eadvert]
„La data de 1 iulie, în jurul orei 05:25, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin au fost sesizați despre faptul că o persoană de sex masculin ar fi căzut de pe barajul lacului Floroiu, din localitatea Lunca Vișagului. La fața locului, din nefericire, a fost constatat decesul persoanei, respectiv a unui bărbat de 32 de ani, din județul Bihor”, a transmis Poliția Cluj.
Paznicul barajului a fost cel care a alertat autoritățile, iar echipajele de salvare nu au mai putut face nimic pentru tânărul care a murit în urma căderii. Corpul neînsuflețit a fost transportat la Medicina Legală, în vederea efectuării autopsiei.
Cazul este investigat sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă, au precizat oficialii Inspectoratului Județean de Poliție Cluj.
Citiți principiile noastre de moderare aici!