Polițiștii orădeni au depistat în jurul orei 00:40, pe breteaua de acces înspre strada Podului din Oradea, un tânăr de 16 ani, din Oradea care, în timp ce conducea o mașină, fără a poseda permis de conducere, ar fi pierdut controlul asupra direcției și a acroșat scuarul care desparte sensurile de mers.
Evenimentul a fost unul fără victime.
„În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că, în prealabil, un alt tânăr, de 15 ani, din Oradea, pasager în autoturism, ar fi sustras cheile autoturismului respectiv de la o rudă și i l-ar fi încredințat pentru a-l conduce pe drumurile publice, tânărului de 16 ani, deși ar fi știut că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că tânărul de 16 ani prezenta o concentrație alcoolică de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-a fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, au transmis reprezentanții Poliției Bihor printr-o informare de presă.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii orădeni continuă cercetările.
Citiți principiile noastre de moderare aici!