Accidentul a avut loc miercuri, 09 ianuarie, la ora 18:19, pe drumul comunal 166, în localitatea Borozel.
Potrivit IPJ Bihor, bărbatul din Topa de Criș, în timp ce conducea un autoturism dinspre Cetea înspre centrul localității, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum și, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, a derapat, a părăsit partea carosabilă în stânga direcției sale de deplasare și s-a răsturnat pe marginea pârâului Valea Borod.
Înainte de a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, oamenii legii l-au pus să sufle în etilotest, iar rezultatul indicat de aparat a fost de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continute de polițiștii rutieri din Aleșd.
Citiți principiile noastre de moderare aici!