[eadvert]
Licitația a avut ca obiect elaborarea documentației tehnico-economice la faza de proiect pentru autorizarea executării lucrărilor de construire, proiect tehnic și detalii de execuție, asistență tehnică din partea proiectantului, execuție lucrări și prestare servicii de întreținere pe perioada de garanție.
În cadrul licitației a fost depusă o singură ofertă, al CONSTRUCȚII BIHOR SA, având următorii subcontractanți: ACOM DISTRIBUTIE SRL, LEUINVEST SRL și PROEXCO SRL.
Valoarea estimată este 5.094.067,24 lei fără TVA. Amplasamentul viitoarei Grădini publice urbane este în intravilanul municipiului Oradea, în Cartierul Europa, fiind ocupat de două spații amenajate pentru joacă, 7 terenuri libere de construcții și un sens giratoriu amenajat.
„Prin proiect se propune creșterea atractivității spațiului prin amenajarea peisagistică a acestuia cu funcțiuni de recreere și odihnă, de socializare, cu spațiu de joacă pentru copii și activități dinamice de exterior de tipul: fotbal, baschet, handbal” a transmis primăria Oradea.
Proiectul vizează o suprafață totală de 8.432 mp, din care 7.420 mp zonă verde, 714 mp alei, cca 7 mp loc de joacă tartan și 240 mp teren de sport.
În ceea ce privește parcul din zona străzilor Grigore Moisil și Ion Irimescu, din cartierul Nufărul, acesta are un amplasament în suprafață de 3.230 mp, unde, momentan, există un spațiu de parcare neamenajat. Pe terenul respectiv nu există construcții, vegetația este crescută spontan, având o stare necorespunzătoare.
Trimite articolul
XCe mare e zona in poze, si ce mic e terenul in realitate. Nici un proiect nu arata la final ca in poze