Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au identificat victima ca fiind un localnic în vârstă de 74 de ani. În urma primelor cercetãri efectuate s-a constatat cã acesta a decedat dupã ce a cãzut de la o înãlţime de aproximativ 10 metri, de pe un imobil de locuinţe cu douã etaje, în timp ce încerca sã îşi ajute o cunoştinţã sã efectueze anumite reparaţii la acoperişul clãdirii. Victima s-a dezechilibrat şi a căzut, suferind leziuni care i-au cauzat decesul. Corpul victimei a fost transportat la Morga spitalului din Salonta pentru efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului. În cauzã nu sunt suspiciuni de omor.
M.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!