Un scafandru a realizat un filmuleț pe fundul apei, pentru a atrage atenția asupra pericolelor la care se expun orădenii. Locul preferat de scăldat pentru orădeni este unul plin de obiecte periculoase și de resturi care îi pot răni pe cei care sar în apă.
Pe filmarea realizată de scafandrul Radu Herea se pot vedea diverse obiecte, printre care: tigaie, jucărie de pluș, flacoane, ceas, brichetă, doze de bere, oală, cartofi, cutter, dar și multe bucăți de metal care pot provoca răni grave.
Atenție la scăldat
Pentru că temperaturile exterioare sunt tot mai mari, iar cetățenii vor fi tentați să se răcorească în apele râurilor, pompierii bihoreni oferă o serie de sfaturi pentru a preîntâmpina evenimentele ce se pot solda cu pierderi de vieţi omeneşti.
• Scăldaţi-vă doar în locuri special amenajate pentru înot şi respectaţi avertizările privind interzicerea scăldatului;
• Nu vă aventuraţi în apă când sunteţi în stare de ebrietate, seara târziu sau pe timp de noapte;
• Nu intraţi în apa rece înfierbântaţi, după ce aţi stat foarte mult timp la soare;
• Nu săriţi de pe platforme, poduri sau alte construcţii, aceste acte de teribilism putând avea consecinţe grave;
• Nu lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi în apă sau în proximitatea apei, nici măcar în piscinele achiziţionate special pentru cei mici ori în cadă;
• Urmăriţi continuu comportarea copiilor în apă, întrucât cei mici sunt imprevizibili: ei trebuie să se scalde numai sub controlul părinţilor sau altor persoane mature, chiar dacă ştiu înota;
• Echipamentele speciale pentru siguranţa înotului (colac de salvare, aripioare gonflabile, tuburi gonflabile etc.) nu sunt în totalitate eficiente, de aceea vor fi utilizate de către copii sub atenta supraveghere a unui adult;
• Împrejmuirea piscinei personale cu un gard poate preveni accidente nedorite în rândul minorilor;
• Purtarea vestelor de salvare de către copii este o metoda eficientă de prevenire a unor astfel de accidente;
• Explicaţi-le adolescenţilor pericolul la care se expun scăldându-se în locuri neamenajate (râuri, lacuri, canale de irigaţii sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii sunt foarte puternici, albiile nămoloase sau pline de plante ori în locurile în care s-au produs anterior incidente: barajul de la Tileagd, canalul colector de la Boiu, apele Crişului Repede, Crişului Negru, respectiv Lacul Sântion), iar în cazul ieşirilor acestora „la scăldat” cu prietenii, stabiliţi de comun acord, o periodicitate şi o modalitate de contact ;
• Intervenţia de urgenţă în cazul asistării la un accident de înot este crucială pentru salvarea unei vieţi, iar semnele care vă indică iminenţa înecului sunt: aplecarea capului pe spate; gura deschisă în încercarea de a inhala aer; capul ţinut în apă, cu gura la nivelul apei; lipsa emiterii de sunete; hiperventilaţie şi gâfâială; ochii sticloşi, incapabili să se concentreze; păr peste frunte sau ochi; lovirea involuntară a suprafeţei apei cu braţele.
Citiți principiile noastre de moderare aici!