Totul a început cu excursiile și drumețiile ușoare pe care Ovidiu Marc le făcea de mic cu familia: „făceam numeroase drumeţii şi de atunci am prins mare drag de munte”. Ovidiu a crescut dar nu și-a pierdut legătura cu muntele. Ajuns profesor de matematică la Colegiul Economic Partenie Cosma și salvamontist voluntar în cadrul Serviciului Judetean Salvamont Bihor, Ovidiu și soția lui obișnuiesc să își facă concediile la munte și să viseze la cele mai înalte vârfuri.
Ovidiu Marc şi-a început expediţiile montane pe traseele bihorene, iar provocarea de a-și depăși limitele, împărtășită și de soția stomatolog, i-a făcut pe cei doi să încerce, în 2014, escaladarea Muntelui Alb al Franței. Nu a fost să fie, iar vremea nefavorabilă i-a întors când mai aveau doar 400 de metri de parcurs pentru a ajunge pe vârf.
Perseverența i-a ajutat pe orădeni să își testeze din nou limitele, iar în iulie 2017 au pornit încrezători spre Franța: „Marti, 11 iulie, am începutexpediția, cu rucsacii în spate, am urcat până lângă refugiul Tete Rousse, unde este permisă camparea. Am dormit o noapte la 3.100 de metri altitudine, după care am pornit mai sus pentru a traversa un culoar foarte periculos, Culoarul Morții. De preferat e ca acesta să fie traversat dimineața, când nu e foarte cald. Chiar dacă la acele altitudini nu mai sunt surse de apă numai din topirea zăpezii, vremea a fost bună și nu am întâmpinat probleme în continuarea traseului, astfel încât joi, la ora 08:30, am ajuns în vârf, unde ne aștepta o priveliște superbă”, a explicat Ovidiu Marc pentru Bihon.ro.
Curajul orădenilor nu se oprește aici, emoțiile copleșitoare, bucuria și satisfacția îi fac să declare că își mai doresc să escaladeze și alte vârfuri. „Poate un Kilimanjaro, în Africa, dar în egală măsură și vârfuri de peste 4.000 de metri din Europa”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!