Parohia reformată Velența va construi un parc sportiv pe un teren situat pe strada Căii Ferate. Comisia municipală de urbanism și amenajare a teritoriului (CMUAT) a dat ok-ul, în ședința de săptămâna trecută, pe proiectul parohiei. Potrivit Primăriei Oradea, parcul va cuprinde un teren de minifotbal, o pârtie artificială de schi și o clădire cu restaurante, plus vestiare și anexe tip containere, aferente parcului. Suprafața terenului este de 10.317 metri pătrați.
[eadvert]
„În prezent terenul este situat în UTR ZCP02 cimitir istoric – cimitirul evreiesc, dar printr-un studiu istoric elaborat de SC Restituator SRL s-au adus argumente care arată că includerea terenului în ZCP02 cimitire istorice este o eroare materială, care urmează a fi corectată și supusă spre aprobare în prima ședință de consiliu local”, a transmis Primăria Oradea.
Trimite articolul
XCred ca ne mai lipseste o arena pentru lupte cu tauri.
Sau, ma rog, cu vaci, daca nu gasim.
-
boi sigur avem destui 🙂
In orice caz interesanta investitie din partea unei biserici.