”Duminică, 29 ianuarie, în jurul orei 05.00, un tânăr de 23 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism pe strada Apateului din Oradea, la intersecția cu strada Hack Halasi Gyula a acroșat bordura de pe partea dreaptă a sensului său de deplasare, iar apoi a lovit gardul unui imobil de pe strada Apateului” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar-șef Alina Fărcuța.
În urma accindetului rutier nu a fost nimeni rănit.
[eadvert]
În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că tânărul care conducea autoturismul prezenta o concentrație alcoolică de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!