Se adevereşte încă odată proverbul: „Ce naşte din pisică şoareci mănâncă” sau „Aşchia nu sare departe de trunchi”. Este vorba despre un tânăr orădean de trei ani, probabil cel mai tânăr inventator din lume, Elian Farcaş, fiul multipremiatului inventator orădean, Adrian Farcaş, cu premii la Salonul Internaţional al Invenţiilor de la Geneva.
Acesta a inventat un lansator de baloane de săpun, cu care este prezent la Salonul Internaţional de Invenţii şi Inovaţii „Traian Vuia” de la Timişoara.
https://youtu.be/KAmlptkmHFU
Invenţia micuţului s-a născut accidental, când taică-său stropea grădina cu vermorelul, iar copilul se juca cu un dispozitiv de făcut balonaşe. Copilul a ajuns în preajma vermorelului, a cuplat furtunul la soluţia care producea balonaşe şi, de aici, a pornit invenţia. „Este vorba despre un dispozitiv (de tip vermorel) în care se produce aer comprimat, apoi, prin intermediul unui furtun aerul ajunge la o manetă, care acţionată manual, dă drumul la jetul de aer care produce bulele de săpun”, explică Adrian Farcaş, tatăl lui Elian.
Dispozitivul, lansator de baloane de săpun, este destinat copiilor începând de la vârsta de un an sau copiilor cu handicap locomotor. Acest dispozitiv poate fi acţionat şi de către un copil de 1 – 2 ani, fiind foarte uşor şi având de apăsat doar dispozitivul de evacuare al aerului. Invenţia are rolul de a stimula interacţiunea dintre părinte şi copil, doar împreună putând realiza bulele de săpun. Dispozitivul nu are nevoie de curent electric sau de baterii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!