Reprezentând Organizaţia Naţională Cercetaşii României la a XX-a Jamboree Mondială din Suedia, orădeanul Bogdan Pater a avut ocazia să lucreze împreună cu Carl XVI Gustaf, Regele Suediei în cadrul conferinţei „Safe from Harm” despre protecţia copilului. La conferinţă au participat Regele Carl XIV Gustaf şi Regina Silvia Drottning, Helene Gestrin – Preşedinte al Consiliului Cercetaşilor şi Ghidelor din Suedia şi Susan Bissell – Director pe Protecţia Copilului la UNICEF New-York .
Intâlnirea cu regele
„Conferinţa era planificată doar pentru câţiva invitaţi. Pentru a facilita răspândirea mesajului, am gândit o altă conferinţă cu doamna Bissell la care să poată participa toţi adulţii prezenţi la Jamboree. Cu câteva minute înainte de împarţirea pe grupuri de lucru a invitaţilor am fost rugaţi să aducem câteva postere despre a doua conferinţa şi când am ajuns acolo am fost introduşi direct în sesiunea la care participa şi Regele. Pe moment nu am realizat ce se întâmpla dar după sesiune am rămas câteva minute fără cuvinte”, ne povesteşte Bogdan, care a participat la unul din grupurile de lucru ale conferinţei – cel care avea drept studiu de caz implementarea „Safe from Harm” în Kenya şi modul în care colaborează cercetaşii din Kenya cu autorităţile pentru a asigura siguranţa copiilor şi tinerilor cercetaşi atât în timpul activităţilor cercetaşeşti cât şi în afara lor.Protecţia copiilor este responsabilitatea fiecărui adult implicat în Mişcarea Cercetăşească. Este, de asemenea, responsabilitatea fiecărui adult să fie conştient că abuzuri pot avea loc, să le poată recunoaşte şi să poata lua măsurile necesare. Atât în Jamboree cât şi ulterior. Cursul „Safe from Harm” ar trebui să fie urmat pe tot parcursul pregătirilor şi implementării activităţilor cercetaşeşti. El este creat pentru ca toata lumea să poata lucra preventiv şi pentru a pregăti voluntarii despre cum să intervină dacă are loc un abuz. Cu ocazia Jamboreei Naţionale de la Sălişte de anul acesta şi Organizaţia Naţională Cercetaşii Romaniei va introduce cursul online de Protectie a Copilului, iar toţi voluntării prezenţi la eveniment vor trebui să urmeze acest curs. Pentru detalii despre Jamboree puteţi vizita www.rojam.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!