O minunată aducere aminte, un omagiu adus Liceului nr. 4, devenit Liceul de Filologie-Istorie, astăzi Colegiul Național „Mihai Eminescu”. La 40 de ani de la absolvire a avut loc întâlnirea de suflet a promoţiei 1978, întâlnire ce a fost găzduită în aceeaşi sală de clasă unde în urmă cu patru decenii elevii îşi încheiau studiile liceale.
Cursul festiv a reunit în număr mare atât absolvenţii clasei a XII-a A, cât şi invitaţi din alte clase. Directoarea colegiului, prof. Lidia Muntean, a urat bun venit foştilor elevi, iar profesoara de muzică Liliana Gligor şi profesoara de limba franceză Kiss Ana Melinda au citit cu emoţie catalogul scos din arhive.
Profesori remarcabili precum cel de fizică-chimie Ludovic Schwartz – mentorul claselor speciale de fizică, profesoara de matematică Lucia Şuteu, profesorul de română Constantin Parghel, profesorii Kiss, Ban, Buda, Porav, Buciuman şi alţii şi-au pus amprenta asupra educaţiei lor. Tinerii de atunci, deveniţi adulţii de astăzi, şi-au exprimat fiecare gânduri dragi faţă de anii de şcoală, cât şi diverse experienţe de viaţă. Ingineri, doctori, economişti, cu cariere profesionale solide, n-au uitat de unde au plecat şi au evidenţiat rolul decisiv al şcolii în formarea lor, dar şi prieteniile legate atunci şi care au rezistat cu brio peste ani.
Clipe emoţionante s-au derulat la păstrarea momentului de reculegere pentru cei plecaţi dintre noi, profesori şi colegi, la înmânarea medaliilor de onoare acordate pentru 40 de ani de victorii în „Jocul vieţii”, la dedicaţia cântată pentru draga profesoară de franceză, venită din străinătate special pentru eveniment, la vizionarea filmului video ce reunea poze şi filmări din liceu şi de la celelalte întâlniri.
Momentul a fost punctat cu un pahar de şampanie şi fotografii de grup în faţa liceului. Masa, felicitările şi dansul au avut loc în minunatul peisaj al Văii Brătcuţei – la sunetul de goarnă al asist. univ. dr. Anca Popescu, artist plastic – unde s-a mai pus o piatră la casa prieteniei.
Felicitari absolvenţilor pentru cei 40 de ani trăiţi cu onoare şi demnitate. Vivat academia, vivat profesores…
Citiți principiile noastre de moderare aici!