Asociaţia Visual Kontakt a deschis galeria de pe strada Albacului acum doi ani, cu scopul de a asigura un loc de prezentare tinerilor artişti. În decursul timpului, în jurul galeriei s-a cristalizat un grup şi totodată un sistem de legături, care cereau o nouă formă de manifestare. Drept urmare a luat fiinţă Visual.Kontakt.Laborator, care a fost prezentat în cadrul unei conferinţe de presă de către Gabriel Miloia, fostul preşedinte, respectiv Alina Staicu, actuala preşedintă a asociaţiei. Spaţiul – unde acum trei ani funcţiona un laborator medical – va găzdui proiectele artistice ale grupului, respectiv ale altor artişti. Arta contemporană are nevoie de vizibilitate, iar laboratorul serveşte tocmai acestui scop, a puncat Alina Staicu, curator şi preşedinte al asociaţiei.
Obiective
Laboratorul va fi spaţiul expoziţiilor-proiecte, totodată al proiecţiilor de filme şi muzică, al evenimentelor de tip performance şi va fi un loc ideal şi pentru a crea serii de fotografii. Spaţiul va funcţiona şi ca arhivă, iar printre sarcinile noii instituţii se va număra şi purtarea unor discuţii, respectiv publicarea unor articole legate de problematica artei contemporane. Laboratorul se vor ocupa de probleme locale, de politică, de evenimente pedagogice sau caritabile şi nici nu dorește să facă concurenţă altor instituţii, a punctat Miloia. În esenţă, laboratorul este o instituţie, însă au optat pentru denumirea de laborator, pentru ca să nu aibă probleme de ordin juridic din cauză că în România doar instituţii ale statului pot funcţiona sub această denumire. Laboratorul va funcţiona ca o Societate cu Răspundere Limitată, în cadrul Asociaţiei Visual Kontakt.
Deschide cu o expoziţie
Deschiderea oficială a laboratorului va avea loc în 14 noiembrie, de la orele 18. Echipa Asociaţiei Visual Kontakt păşeşte în faţa publicului cu proiectul Sabin Bălaşa – Umbre cosmice, care întruneşte lucrările a trei artişti: Gabriel Miloia, Alina Staicu şi Andrei Ciurdărescu. Deşi cei trei expun lucrări foarte diferite, totuşi acestea au un punct comun, şi anume că oferă o reinterpretare ironică a operei pictorului Sabin Bălaşa. De altfel, în cadrul expoziţiei se va putea vedea şi o lucrare originală a artistului. După deschidere, expoziţia va putea fi vizitată până în 10 decembrie, în fiecare miercuri, între orele 12 şi 14.
Citiți principiile noastre de moderare aici!