Evenimentul va avea loc joi, 22 decembrie, ora 18, la Salonul de carte R&R, str. Republicii nr. 22. Invitaţi ai autorului sunt Marius Miheţ, Dan-Liviu Boeriu şi Miron Beteg, însă Pricăjan îi aşteaptă la lansare pe toţi orădenii interesaţi de literatură. Romanul „Calitatea luminii” a fost nominalizat la prima ediție a Premiilor naționale de literatură „Nepotu’ lui Thoreau”, 2016.
Despre „Calitatea luminii”
Fără s-o știe, un week-end prelungit la munte este exact ceea ce au nevoie Antim și Carmina, doi părinți întârziați, obosiți și chinuiți de nesiguranță. Băiețelul lor de doar opt luni le-a adus până acum prea puține clipe de fericire reală și o spaimă constantă, apăsătoare. În mijlocul naturii, departe de noua rutină și de canicula ucigătoare, angoasele lor par dispuse să facă loc reflecției cu adevărat mature. Exercițiu de regăsire prin evadare, sejurul lor se transformă pe nesimțite într-o lecție despre acceptare și asumare, despre redefinirea fericirii în cuplu și despre cum conștiința de familie se dobândește printr-un efort de voință.
Despre autor
Mircea Pricăjan s-a născut în Oradea, Bihor, la 2 septembrie 1980. A debutat editorial în 1997, cu proză scurtă, în suplimentul unui ziar local. În 2002 a publicat romanul „În umbra deasă a realității”. A tradus din limba engleză peste 55 de cărți. A îngrijit apariția mai multor reviste literare electronice și a fondat în anul 2012 Revista de suspans. A editat două antologii tematice de proză scurtă. Din anul 2003 este redactor la revista de cultură Familia. Este căsătorit și are un băiat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!