Protestele spontane au loc în toate instituțiile ANAF din țară, inclusiv la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor care își are sediul în Centrul Civic. Aproximativ 70 de angajați care se aflau la serviciu joi dimineață și-au întrerupt lucrul și au început un protest spontan pe holurile instituției. Angajații au oprit lucrul în jurul orei 09.30 și spun că vor continua protestul atât cât este nevoie.
„Se face o acțiune de protest în acest moment. Suntem aici cu toții, în incinta instituției. Protestul vine ca urmare a faptului că nu ne-au fost acceptate revendicările cerute“, a declarat pentru bihon.ro & Jurnal bihorean, Roger Mal, liderul de sindicat din Bihor.
Nemulțumirea angajaților din sistemul fiscal este „profundă” și se referă, pe lângă salarizare, la lipsa unui sistem informatic integrat, lipsa acută de personal, lipsa spațiilor adecvate desfășurării activității, precum și lipsa de protecție juridică a salariaților, „aceștia fiind lăsați să se apere singuri în fața instanței, multinaționalelor, firmelor puternice care își maximizează profitul (adică nu înregistrează profit și nu plătesc impozit la stat). Acțiunile de protest spontane declanșate la nivel național se pot întinde „pe o perioadă nedeterminată, degenerând și în acțiuni de stradă”, anunță sindicaliștii.
[eadvert]
Vă reamintim că la începutul lunii august, angajații din Finanțe au organizat proteste spontane la mai multe instituții din țară, inclusiv în Oradea, pe motiv că măsurile propuse de Executiv ar afecta peste 20.000 de angajați din sistem.
Trimite articolul
XOare eu pot face un protest spontan? Cred ca pot, dar sunt concediat instant.
Saracutii sunt nemultumiti de salarii si de conditiile de munca? Pai e simplu, sa-si caute alt job, nu-i tine nimeni cu forta la ANAF.
-
Exact.mars la munca în alt domeniu.nu va tine nimeni acolo cu forța.la frecat de mentă.
-
poate stiu sa faca doar 1 lucru bine, primul pe ordinea de zi si vor vedea ca munca efectiv inca nu o cunosc
-
Au iesit pilele, contopistii, nepoatilii, amantilii si matusilii la greva. Bravo! Cum ar fi daca si eu as face greva si la final de luna n-as mai plati taxele la buget? Eu zic sa mergeti la Partid, ca ei v-au pus in functie, bineinteles, pe baza multelor competente profesionale pe care le aveti, nu ma indoiesc de asta, si sa aduca Partidul bani de acasa, ca eu ma gandesc serios sa fac niste inginerii financiare,astfel incat sa nu mi se mai bage mana in buzunar pt salariile pilelor, amantelor etc din sistemul bugetar”
statul la STAT !!