Perioada precompetițională în fotbalul județean aduce vești bune membrilor afiliați AJF Bihor. Un nou proiect depus și declarat eligibil în cadrul DDIP Bihor va aduce în posesia echipelor de fotbal un set de plase porți și fanioane de la colțurile terenului de joc cu suporți, precum și 6 ID Card/echipă, pentru identificarea componenților băncilor tehnice. Acest proiect vine în continuarea celor implementate în anii anteriori, care s-au concretizat în achiziționarea de mingi de fotbal, materiale medicale ori derularea de cursuri pentru perfecționare antrenori/arbitri, degrevarea de cheltuieli a echipelor de juniori pentru baremele de arbitraj și observare.
Radu Bitea, președinte AJF Bihor, este mulțumit de această nouă realizare. „Suntem bucuroși pentru acest proiect, Campionatele încep cu baze sportive dotate cu materiale sportive noi, așteptăm reprezentanții echipelor să le ridice de la sediul AJF Bihor. Vă readuc aminte că la sfârșitul lunii august, cu sprijinul DJST, vom avea un puternic turneu juvenil, Summer Cup, la care vor fi prezenți reprezentanți ai FRF, printre care și foști fotbaliști ai Generației de Aur”, a afirmat Radu Bitea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!