Planul urbanistic zonal reprezintă intervenții pe o suprafață de 435 de hectare, care vor fi detaliate în conformitate cu regulamentele de urbanism stabilite.
„Terenurile cu reglementări existente, conform PUG, însumează 502.573 mp, iar cele reglementate prin PUZ-uri anterioare acoperă 642.301 mp. De asemenea, terenuri cu potențial de introducere în intravilan sunt identificate pe o suprafață de 2.673.808,93 mp”, a transmis Primăria municipiului Oradea într-un comunicat de presă.
Contextul urban studiat:
- Est: Zona de dealuri ale Oradiei până la limita UAT Biharia și Paleu
- Nord: Limita UAT Biharia
- Vest: Platforma de deșeuri municipale a municipiului Oradea (Calea Ferată Oradea-Satu Mare)
- Sud: Strada Matei Corvin și strada Ion Bogdan
Implicarea cetățenilor
„În conformitate cu art. 28 din Regulamentul local de implicare a publicului în elaborarea sau revizuirea documentațiilor de urbanism și amenajarea teritoriului (HCL 495/2019), cetățenii pot consulta și exprima opinii scrise privind intenția de elaborare a PUZ-ului în perioada 29 iulie 2024 – 29 august 2024”, a transmis sursa de mai sus.
Din acest motiv, Direcția Arhitect Șef din cadrul Primăriei Municipiului Oradea a inițiat un chestionar online: https://sites.google.com/view/masterplan-zona-calea-bihorulu/pagina-de-pornire?authuser=1
Chestionarul conține un set de 17 întrebări, însoțit de informații despre zona studiată. Răspunsurile vor fi centralizate și cuantificate pentru a putea fi integrate în etapele viitoare ale documentației de urbanism. Acestea sunt importante pentru evaluarea dinamicii evoluției zonei studiate. Astfel, consultarea se va desfășura pe o perioadă de 30 de zile.
Documentația a fost publicată și pe pagina Direcției Arhitect Șef, în secțiunea Planuri Urbanistice: https://oradea.ro/urbanism/planuri-urbanistic.
Citiți principiile noastre de moderare aici!