Asociaţia Caritas Eparhial Oradea inaugurează Centrul Rezidenţial „Casa Frenţiu” destinat persoanelor vârstnice. Panglica inaugurală va fi tăiată sâmbătă, 14 aprilie, de la ora 12:00, în prezenţa episcopului greco-catolic Virgil Bercea şi a oficialităţilor locale.
„La început a fost un vis, apoi, o dorință, și a fost nevoie de 10 ani ca să devină realitate. Faptul că suntem azi aici demonstrează că, uneori, visele se adeveresc, că dorințele se împlinesc și că efortul este răsplătit. «Casa Frențiu», așa cum am obișnuit pe cei cu cei cu care vorbeam despre această construcție, în cei zece ani de când am început lucrările, nu este un azil și nu este o casă de bătrâni, ci este casa unei bătrâneți înțelepte, senine și respectate; casa unde oamenii pot împărtăși cu alții propriile idei și propriile sentimente; casa omului căruia ochii îi scânteiază de bucurie sau se umbresc de lacrimi și casa omului ale cărui buze lasă să treacă un strigăt de bucurie sau un suspin de durere. Este o casă”, a arătat părintele Olimpiu Todorean, preşedintele Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea.
În acest sens, „Casa Frențiu” a fost concepută pentru a satisface toate dorințele. Centrul va fi compus din 24 de camere single cu baie proprie, cu sistem de detecție incendiu, apel medical, aer condiționat, sistem de televiziune, internet și telefonie, sistem de supraveghere video în spații comune, capelă, spații pentru activități de terapie ocupațională, bucătărie proprie, sală pentru servit masa, spații de depozitare a alimentelor, spălătorie, uscătorie, călcătorie, grupuri sanitare comune, ascensor modern, living modern, dotat cu tv, video, dvd, bar şi cu o curte amenajată.
În pachetul de bază, viitorii beneficiari vor dispune de asistență și îngrijire permanentă prin personal calificat (asistente medicale, infirmiere), personal de serviciu, servicii de spălătorie, uscătorie, călcătorie, meniul zilnic constând în trei mese de bază și două gustări, preparat de personal calificat, în bucătăria proprie.
Pe de altă parte, vârstnicii vor beneficia de servicii medicale: medic medicină generală ori de câte ori este nevoie, administrare tratament oral, injectabil, perfuzabil, aplicare de creme protectoare și pansamente, asigurarea primului ajutor și a serviciului de ambulanță în caz de nevoie, masaj terapeutic, kinetoterapie, reflexoterapie, masaj de relaxare, gimnastică recuperatorie pentru cei care au nevoie, analize medicale cu recoltare la sediul centrului, precum şi curățarea plăgilor și escarelor.
În plus, Centrul va oferi şi servicii speciale, precum coafură, frizerie, manichiură, pedichiură, dar şi transportul și însoțirea rezidenților la piese de teatru, concerte, vernisaje, excursii și pelerinaje.
Activităţi
Locatarii Centrului Rezidenţial vor putea lua parte la ore de pictură și desen, serate muzicale și dans, film și lectură, jocuri de societate și dezvoltare personală, sporturi ușoare (tenis de masă, biliard, badminton), dar şi de activități de îndemânare, 5 o’clock tea pentru servirea de ceaiuri, cafea alături de un prieten, acces nelimitat la internet pentru a păstra contactul cu familia, prietenii, sau pentru a învăța noi lucruri. Pe de altă parte, li se va oferi şi posibilitatea vizitării rezidenților de către familie sau apropiați, ori de câte ori doresc, vor putea face plimbări în aer liber în curtea proprie și în parcul din apropiere, li se va oferi consiliere spirituală, le vor fi sărbătorite, în mod festiv, zilele de naștere și onomastice şi le vor fi organizate mese festive de Crăciun, Revelion și de Paște.
Locuri
Capacitatea centrului rezidențial este de minim 24 persoane și maximum 52 persoane.
„Personalul, în număr de 14 angajați, care va deservi centrul, este format din șef de centru, administrator, asistenți medicali, infirmiere, bucătari, personal de curățenie și spălătoreasă. Centrul va avea contract de colaborare cu un CMI (cabinet medical individual), un fizioterapeut, psihiatru, un neurolog și un-psiholog”, a arătat preotul Olimpiu Todorean.
Centrul rezidențial „Casa Frențiu” s-a ridicat pe terenul aflat în proprietate Asociației Caritas Eparhial, primit de la Episcopia Greco-Catolică de Oradea. Valoarea investiției este de 5.424.698,58 lei.
Clădirea s-a ridicat cu sprijinul unor asociații din Italia, Germania și SUA.
„Alături de acești finanțatori au fost alte sute de persoane care, de-a lungul anilor, au fost aproape de noi prin donarea a 2% din impozitul pe profit. Donațiile oferite de acestea au avut o importanță deosebită pentru că au reprezentat contribuția proprie, adusă de organizație, la acest proiect”, a arătat, plin de recunoştinţă, preotul Todorean.
Înscrierile pentru obţinerea unui loc în centru vor începe la data de 1 mai, iar dosarele se vor depune la sediul Caritas Eparhial, pe str. Episcop Mihai Pavel, nr. 3.
Primul criteriu în vederea acceptării unui dosar este acela ca persoana să nu fie dependentă de pat. Al doilea criteriu este suma cu care persoana care intră în casă, sau familia acesteia, trebuie să contribuie pentru buna funcționare a casei. Cuantumul contribuției se va stabili până la data de 1 mai 2018
Citiți principiile noastre de moderare aici!