Sâmbătă, pe D.N. 1, în localitatea bihoreană Urvind, un arădean de 37 de ani, care se afla la volanul unui autoturism, a accidentat uşor un pieton. În momentul acroşajului, victima, un minor localnic de 8 ani, se angajase în traversarea carosabilui nesupravegheat, prin loc nepermis. Băiatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, iar poliţiştii continuă cercetările în cauză, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii accidentului rutier. În aceeaşi zi, pe drumul judeţean 108 I, între localităţile bihorene Şuncuiuş şi Vadu Crişului, un tânăr de 18 ani, din Şuncuiuş, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Şuncuiuş înspre Vadu Crişului, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcţiei. Astfel, autoturismul a părăsit partea carosabilă în partea dreaptă a direcţiei sale de deplasare, iar apoi s-a răsturnat. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilo-test, s-a constatat că acesta prezenta o concentraţie alcoolică de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma accidentului rutier, un tânăr de 21 de ani, din Şuncuiuş, pasager în autoturism, a suferit leziuni care i-au provocat decesul. Poliţiştii rutieri continuă cercetările în cauză, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii accidentului rutier.
Accident cu patru răniţi
Vineri, pe D.N. 79, între localităţile bihorene Inand şi Gepiu, un bărbat de 44 de ani, din judeţul Satu Mare, care ce conducea o autoutilitară înspre Oradea, nu s-a asigurat corespunzător în momentul în care a intrat într-o depăşire, în timp ce în depăşirea sa se afla un autoturism condus de un arădean de 70 de ani, intrând în coliziune cu acesta. În urma coliziunii, ambele autovehicule au părăsit partea carosabilă în partea stângă a direcţiei lor de deplasare. În urma accidentului rutier, conducătorul autoutilitarei, sătmăreanul de 44 de ani, a suferit multiple leziuni pentru îngrijirea cărora a fost internat în spital. Totodată, alţi trei pasagri din autoutilitară, de 26, 36, respectiv 43 de ani, au suferit leziuni mai uşoare, pentru îngrijirea cărora au fost transportaţi la spital. De asemenea, o femeie de 63 de ani, pasageră în cel doilea autoturism, a suferit leziuni uşoare. „Poliţiştii rutieri continuă cercetările în cauză, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii accidentului rutier” informează subcomisar Alina Dinu, reprezentat al IPJ Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!