”Duminică, 22 ianuarie, la ora 14.00, pe drumul comunal 176, între localitățile bihorene Vadu Crișului și Tomnatic, polițiștii Secției nr.1 de Poliție Rurală Borod, împreună cu reprezentanți ai Ocolului Silvic Aleșd au depistat în trafic un tânăr de 17 ani, din Vadu Crișului, județul Bihor, în timp ce conducea o autoutilitară, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar-șef Alina Fărcuța.
[eadvert]
În urma verificărilor, polițiștii bihoreni au constatat că acesta transporta 0,86 metri cubi de material lemnos, specia fag, pe care este bănuit că tocmai l-ar fi tăiat, din pădurea localității Vadu Crișului.
Lemnul a fost confiscat și predat dat în custodia Ocolului Silvic Aleșd.
De asemenea, polițiștii au ridicat în vederea confiscării drujba pe care bărbatul este bănuit că l-ar fi folosit la tăierea arborilor.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Postului de Poliție Vadu Crișului continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și furt de arbori.
Fără permis, conducea o autoutilitară încărcate cu lemne furate
”Marți, 24 ianuarie, la ora 15.25, pe drumul județean 108H, în localitatea bihoreană Pădurea Neagră, polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd împreună cu polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică au depistat în trafic un bărbat de 35 de ani, din comuna Popești, județul Bihor, în timp ce conducea o autoutilitară, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule” a declarat sursa menționată mai sus.
Totodată, în urma controlului efectuat, polițiștii au constatat că acesta transporta cu autoutilitara 3,57 metri cubi de material lemnos, de diferite specii, fără a avea documente legale privind proveniența și transportul acestora.
Bărbatul în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei
Citiți principiile noastre de moderare aici!