Incidentul a avut loc marți, 11 august, în jurul orei 04:15, pe drumul judeţean 795A, între localităţile bihorene Oșand și Husasău de Tinca. „Un tânăr de 17 ani, din Oșand, în timp ce conducea, fără a poseda permis de conducere, un autoturism al familiei, pe care este bănuit că l-ar fi sustras în scop de folosinţă, dinspre Oșand înspre Husasău de Tinca, într-o curbă periculoasă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției și s-a răsturnat în șanțul din dreapta direcției sale de deplasare, transmite comisar-șef IPJ Bihor, Alina Fărcuța.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar poliţiştii Biroului Drumuri Naţionale şi Europene – Serviciul Rutier continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Citiți principiile noastre de moderare aici!