Comuna Biharia a ieşit din Aparegio în 2012, prin decizie judecătorească, după doi ani de proces. Marţi a fost emisă şi „nota de plată” pentru desprindere. „Tribunalul arbitral s-a pronunţat marţi, 17.03.2015, admiţând atât cererea de intervenţie a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Aparegio, cât şi cea a Companiei de Apă Oradea SA, prin care acestea solicitau obligarea comunei Biharia la plata sumei de 1.075.709 lei, reprezentând contravaloarea părţii aferente managementului pentru comuna Biharea a proiectului „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Bihor”, informează Primăria printr-un comunicat de presă.
Primăriţa Nagy Gizella a refuzat să comenteze situaţia. „Eu nu am primit nimic, nicio informare. O să mă consult cu avocatul”, a fost unica sa declaraţie.
Victoria din Aparegio contra Bihariei serveşte primarului Ilie Bolojan ca „pisică” de arătat primarului din Finiş, oponent înverşunat al extinderii Aparegio pe teritoriul comunei sale. „Sper ca această sentinţă să fie o lecţie pentru toţi cei care intră în astfel de proiecte europene, pentru că anularea hotărârilor de consiliu date anterior nu poate fi acceptată fără a se ţine cont de efectele juridice şi financiare pe care le-ar produce o astfel de retragere. Sper să înţeleagă acest lucru şi comuna Finiş, care se află într-o situaţie asemănătoare”, zice Bolojan.
Suma de 1.075.709 lei la plata căreia a fost obligată Biharia reprezintă cheltuielile care revin comunei Biharia în urma retragerii comunei din proiectul de dezvoltare a reţelelor de apă şi canalizare prin fonduri europene, valorând peste 100 milioane de euro.
În urma hotărârii de Consiliu Local date de Biharia s-a lansat licitaţia pentru achiziţia lucrărilor de execuţie în proiectul Aparegio. Procedura de licitaţie a continuat chiar şi după ce Biharia a obţinut la prima instanţă ieşirea din Aparegio, în aşteptarea unei sentinţe definitive.
Raportat la veniturile comunei, un milion de lei reprezintă aproximativ o pătrime din încasări. Anul trecut, spre exemplu, Biharia a raportat un total venituri la buget de patru milioane de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!