Melomanii orădeni sunt invitați joi seara în Sala de concerte „Enescu-Bartók” a Filarmonicii de Stat din Oradea, de la ora 19:00, la un concert simfonic, care va avea în program lucrări precum „Marș slav” (P. I. Ceaikovski), „Concertul nr. 1 pentru vioară și orchestră în Re major” (S. Prokofiev) și Variațiunile „Enigma” (E. Elgar).
Cele trei compoziții sunt de mare popularitate. Prima lucrare, „Marș slav”, de Ceaikovski, prezintă o temă legată de lupta popoarelor pentru libertate şi independenţă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în cazul de față fiind vorba de războiul sârbilor din balcani pentru eliberarea de sub ocupaţia otomană.
Seara muzicală va continua cu „Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră în Re major”. Prokofiev este un important reprezentant al neoclasicismului rus, care a lăsat o moştenire amplă în ceea ce privește genul concertant (cinci concerte pentru pian, două pentru vioară, unul pentru violoncel și mai multe piese solo cu acompaniament orchestral). La lucrarea de față compozitorul a lucrat doi ani, având în vedere faptul că primele schițe datează din 1915, iar concertul a fost finalizat în 1917.
În încheiere, iubitorii de muzică simfonică vor fi încântați auditiv cu Variațiunile „Enigma” ale lui Edward Elgar. Titlul real este „Variaţiuni pe o temă originală”, iar cuvântul „Enigma” s-a adăugat datorită introducerii, care este una andante. Tema este una misterioasă, prin prisma faptului că armoniile, ritmurile şi fragmentele sale melodice sunt unele specifice, care se regăsesc doar în aceste variațiuni.
Solista invitată este violonista Luminița Burcă. Aceasta a studiat vioara cu profesori de notorietate atât în ţară, cât şi în străinătate (Yehudi Menuhin și Ruggiero Ricci). Este laureată a mai multor concursuri naţionale şi internaţionale de vioară din Europa. A cântat pe toate scenele importante din ţară, dar și pe cunoscute scene din străinătate (Europa, America de Nord, Asia), realizând numeroase înregistrări la radio sau pe CD-DVD-uri. Ca pedagog, îşi începe cariera didactică în 1997. În momentul de față este conf. univ. dr. la Universitatea Națională de Muzică din București.
La bagheta orchestrei Filarmonicii orădene se va afla dirijorul permanent Romeo Rîmbu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!