Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bihor (CJPC BIHOR) a desfășurat in 13.02.2024 o acțiune de control la Supermarketul Profi din Oradea pentru cercetarea unor deficienţe aduse în atenţia acestora de către un consumator bihorean.
[eadvert]
În urma controlului, comisarii au descoperit numeroase nereguli, cum ar fi:
- Spaţiile frigorifice de păstrare / expunere a produselor prezentau în partea de jos, sub blat, resturi alimentare, praf, impurităţi, mâzgă, chedere cu praf, mizerie, impurităţi.
- Prezenţa la comercializare a produselor care aveau cantitate masivă de gheață şi zăpadă în interiorul ambalajului, ridicându-se suspiciunea rezonabilă a întreruperii lanţului frigorific.
- În zona gastro existau echipamente (grill) cu depuneri de grasime, arsură, resturi alimentare, alte impurități, pavimentul era murdar, cu depuneri de grăsime, vopsea exfoliată.
- În spaţiul frigorific folosit la dezghețarea crenvurștilor folosiți în zona gastro se ridică suspiciunea întreruperii lanțului frigorific deoarece existau lichide scurse înghețate.
- În spaţiul de depozitare (magazie) existau cărucioare de manipulare marfă şi rafturi murdare, cu depuneri de praf, mizerie; un covor cauciucat în jurul căruia şi sub care exista praf, mizerie, impurităţi; în mijlocul incintei de depozitare se aflau 2 tomberoane cu resturi alimentare neevacuate;
- Comercializarea unor legume și fructe, depreciate calitativ, cu modificari organoleptice, puncte de mucegai, atinse de putregai
Pentru neregulile constatate CJPC BIHOR a aplicat cinci amenzi contravenționale în valoare totală de 60.000 de lei, a cerut oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, în valoare de aproximativ 20.000 lei și oprirea temporară a comercializării produselor şi a prestării serviciilor a unității până la remedierea deficienţelor constatate.
„Comisarii CJPC Bihor vor continua acțiunile de verificare a respectării drepturilor consumatorilor și așa cum am demonstrat în diverse cazuri, indiferent de operatorul economic, vor fi luate măsuri urgente de conformare, inclusiv sancțiuni contravenționale complementare. Reamintim datele de contact la care consumatorii bihoreni pot contacta CJPC Bihor: telefon 0377755359, email: secretariat.bihor@anpc.ro, iar reclamații se pot depune pe site-ul: www.anpc.ro“, transmite CJPC Bihor.
Trimite articolul
XEra si timpul pt un asemenea masura…Felicitari ANPC!
A fost ceva pilos sau trimis ,voi puteți suna ptr orice problema că ori nu răspunde nimeni ori nu se verifică …100% garantat ,testat
Bravo