Membrii Asociaţiei crescătorilor de păsări şi animale mici Crişana s-au întors cu rezultate meritorii de la Expoziţia Naţională a României. Este vorba de un titlu de campion naţional, obţinut de un mascul din rasa Uriaş de Transilvania, aparţinând lui Toth Tiberiu şi un loc de vicecampion naţional, obţinut de o femelă din rasa Uriaş gri german, proprietar Cătălin Erdei.
La Expoziţia Naţională a României, care a avut loc la Bucureşti în perioada 9 – 11 decembrie 2016, Asociaţia Crişana a fost prezentă cu opt membri. Aceştia au reuşit să reprezinte cu mândrie judeţul Bihor, cât şi Asociaţia Crişana, care este la început de drum. „Din partea Asociaţiei Crişana au participat: Boby Maliţa, Răzvan Turucz, Cătălin Erdei, Florin Dancea, Alin Jurcuţ, Mihai Marian, Ionuţ Tişcă şi Tiberiu Toth. Aceştia au participat cu 38 de iepuri din rase diferite: Uriaş gri german, Uriaş alb german, Uriaş de Transilvania, Rex, etc şi patru găini din rasa Braekel”, ne-a declarat Răzvan Turucz, secretarul asociaţiei, cel care ne-a oferit şi informaţiile de la Expoziţia Naţională.
Mii de exemplare
În cadrul Expoziţiei Naţionale au fost prezententate mii de exemplare deosebite din toată România: circa 800 de iepuri, 1.300 de găini şi alte păsări exotice şi 2.000 de porumbei. „Pe viitor, sper să aducem cât mai multe titluri de campioni naţionali în judeţul nostru, şi, totodată, să atragem alături de noi, în asociaţie, cât mai mulţi crescători de păsări şi animale din judeţ. Nu în ultimul rând, dorim să obţinem mai mult sprijin şi o bună colaborare din partea autorităţilor locale în ceea ce priveşte organizarea viitoarelor expoziţii la noi în judeţ”, a exprimat Răzvan Turucz, câteva dintre planurile asociaţiei pentru anul în curs.
În perioada 2017 – 2018, Asociaţia Crişana are ca obiective organizarea unei expoziţii judeţene, pe sfârşitul anului, binecunoscuta „Cupă Crişana”, participarea la Expoziţia Naţională a României 2017, participarea la Expoziţia Naţională a Ungariei 2017, dar şi participarea la Expoziţia Europeană, care va avea loc în Danemarca, la Herning, pe 9 noiembrie 2018.
Citiți principiile noastre de moderare aici!