Costa Pop Dan, un bărbat de 31 de ani din Cuieşd, gardian la o firmă de pază privată, acuză poliţiştii de la Poliția Rutieră de agresiune fizică şi abuz.
„Am ieşit luni noaptea cu un prieten la o bere. Cu aproximativ cinci ore înainte de aceasta mi-am parcat maşina pe strada Iza. Mi-am amintit că mi-am uitat ţigările în maşină şi m-am dus să le iau. Când am ajuns la maşină, un echipaj de la Poliţia Locală m-a oprit să-mi spună că am fost văzut în oraş lovind o maşină, în nu ştiu ce parcare. Le-am explicat că nu avea cum, fiindcă maşina mea avea motorul rece, era parcată acolo de cinci ore”, a explicat Costa. Degeaba a încercat să le explice poliţiştilor starea de fapt, că imediat s-a trezit cu un alt echipaj – de data aceasta de la Rutieră, care – susţine el, i-ar fi cerut să sufle în aparatul etilotest.
Bărbatul spune că, o dată dus în secție, polițiștii l-au bătut și l-au înjurat ore-n șir, în toiul nopții, încercându-l să-l intimideze. Până ce, spre dimineață i s-a dat drumul.
„M-au legat de scaun”
Iată cum relatează acesta pățania cu polițiștii: „I-m întrebat de ce (să suflu – n.red.), devreme ce nu m-au surprins conducând, ci lângă maşină. Au insistat să suflu, deşi aparatul era folosit înainte. Le-am spus să-mi dea unul sigilat şi suflu. Ei au înţeles din asta că vreau să refuz şi m-am trezit încătuşat, pocnit şi m-au urcat în maşină pentru a mă duce la Serviciul de Medicină Legală. Am început să filmez abuzurile la care sunt supus, iar când unul dintre agenţi a observat asta, mi-a luat telefonul, a dat cu el de pământ, mi l-a închis şi mi-au legat mâinile la spate. Pe urmă, nu mi-au mai recoltat nicio probă, ci m-au băgat în maşină, mi-au dat cu piciorul în cap şi m-au dus la sediul Poliţiei. M-au legat de un scaun, iar de la ora ora 3:00 şi ceva până la 6:00 m-au lovit, m-au înjurat. Cred că s-au adunat vreo 10 poliţişti”, acuză Costa, precizând că după aceea i-au dat actele – mai puţin permisul, şi i-au dat drumul.
Gardianul susţine că a cerut să i se ia declaraţii, să i se permită un avocat, să-i dea un proces-verbal, dar poliţiştii ar fi refuzat, acuzându-l că face parte din lumea interlopă şi că are aere de interlop.
Ce zice Poliția
Pe de altă parte, Poliţia, prin agent șef adjunct de poliție Ioana Lascău, a arătat că omul a fost depistat în trafic, pe strada Iza, în timp ce conducea un autoturism.
„La solicitarea legală a polițiștilor, cel în cauză a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru refuz de recoltare a probelor biologice, iar Biroul de Control Intern din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor efectuează cercetări şi, în funcţie de rezultat, vor propune măsuri în consecinţă”, a declarat Lascău.
Între timp, bărbatul şi-a scos certificat medico-legal şi vrea să le facă plângere penală celor care l-au abuzat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!