Elevii români au obținut două medalii de aur, una de argint şi una de bronz la Olimpiada Internaţională de Geografie de la Paris. Elevul Daniel Hanganu de la Colegiul Naţional Iaşi a obţinut medalia de aur la cea de-a XVIII-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Geografie de la Paris, organizată şi derulată online, în perioada 12-18 iulie, sub patronajul Comitetului Naţional Geografic francez.
[eadvert]
Medalie de aur a obţinut şi elevul Radu Andrei Brădăţeanu din Bucureşti, medalie de argint Mihai Bratu din Târgu Jiu şi medalie de bronz – Darius Topai din Oradea. Alex Darius Topai a terminat clasa a X-a la Colegiul Național „Onisifor Ghibu” din Oradea. El a fost pregătit de prof. Camelia Timofte de la Colegiul Național „Onisifor Ghibu” din Oradea, dar și de profesorii Cornelia și Dorin Fiscutean din Iași, care au coordonat lotul național.
Directorul Colegiuliul „Onisifor Ghibu” l-a felicitat pe tânăr, dar și pe profesorii care l-au îndrumat, precizând că Alex Darius Topai „este cel mai mic din lotul României”. Orădeanul s-a calificat la etapa națională a competiției unde, în primăvară, a obținut locul I la faza pe țară a acestei competiții.
Olimpiada Internațională de Geografie (iGeo) este o competiție anuală destinată celor mai buni elevi la geografie, elevi cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani din întreaga lume. Tinerii aleși să-și reprezinte țările sunt cei mai talentați, dintre miile de elevi care participă cu entuziasm la propriile olimpiade locale, județene/regionale și naționale de geografie.
Dificultăți
La finalul etapei naționale a Olimpiadei de Geografie din România din acest an, desfășurată la București, în perioada 25-30 aprilie 2022, au depășit dificultățile probelor de selecție un număr de patru elevi, care, pe toată durata vacanței de vară, s-au pregătit temeinic și au reprezentat cu cinste țara noastră, fiecare dintre ei aflându-se la final pe podiumul câștigătorilor. Olimpiada Internațională de Geografie este o oportunitate excelentă a celor mai buni elevi de liceu pentru de a-și testa abilitățile și cunoștințele geografice dar și pentru a cunoaște tineri, cu preocupări asemănătoare, din întreaga lume.
Lotul României, format din patru elevi, s-a reunit la Iași, în perioada 7-12 iulie, unde avut o perioadă de pregătire intensivă, desfășurată la Colegiul Național Iași sub îndrumarea profesorilor Cornelia și Dorin Fiscutean. De peste un deceniu pregătirea teoretică și practică a elevilor care reprezintă România la competițiile internaționale de geografie se realizează la Iași.
Lotul României obține în acest an, în urma celor trei probe de concurs – proba teoretică, proba practică și testul multimedia, două medalii de aur, una de argint și una de bronz.
Cei mai buni din lume
Olimpiada Internaţională de Geografie – IGeo este o competiție destinată celor mai buni elevi geografi ai lumii, o etapa mondială în cadrul căreia cei mai pasionați și talentați elevi din țările participante își pot demonstra cunoștințele, dar și deprinderile geografice practice, competiția promovând contactele profesionale în cadrul comunității educaționale geografice globale. La această ediție au participat un număr de 209 tineri pasionați de geografie, din 54 de țări. Ediția 2023 va avea loc în Indonezia.
Citiți principiile noastre de moderare aici!