Pasiunea pentru meşterit arcuri a început în urmă cu aproximativ şapte ani. Dascălul a analizat toate posibilitățile de a a-i atrage pe elevi spre activitățile practicate în natură. Tirul cu arcul a fost prima opțiune a învățătorului. Primele achiziții au fost niște arcuri, un compound de 55 de livre şi un Samick Volcano de 50 de livre.
Erau însă două arcuri prea puternice pentru niște debutanți. Așa că învățătorul a început să se documenteze, să învețe atât din tutoriale, cât și de la cei mai experiementați în domeniu. A început cu studiul în detaliu a diverselor modele de arcuri, din perspectiva materialelor folosite, a tipurilor de lemn şi al caracteristicile fiecăruia, al materialelor folosite la laminări şi îmbinări, al firelor pentru coardă.
Așa a atrecut un an. „A urmat un al doilea an de studiu, în care am construit doar self-uri , adică un arc cioplit dintr-o singură bucată de lemn, şi bilam-trilam, adică arcuri din lemn laminate din două şi trei fâșii de lemn diferite, întotdeauna şi obligatoriu respectând aceeaşi regulă – lemnul «bun în tensiune» pe spate şi cel «bun în compresie» pe interiorul arcului”, și-a amintit meșterul Dacian Romi Sav.
Din 2015 a început să fabrice primele arcuri laminate cu fibra lemn-carbon. A experimentat cam toate modelele: longbow, recurve şi tradiţionale, însă a rămas la arcul tradițional deoarece a fost surprins de eficienţa şi plăcerea tragerii cu acesta.
400 de arcuri în 4 ani
În patru ani, de când practică acest meșteșug Dacian Romi Sav a construit circa 399 de arcuri, în patru ani de când s-a apucat de această pasiune. La ora actuală construieşte doar trei modele de arcuri tradiţionale, pe care le consideră vârful a tot ce a încercat pe partea de tradiţional: arcul Dacic, fratele mai mic al arcului scit, arcul Reflex-Deflex, un arc tradiţional şi totuşi modern care împrumută stabilitatea arcului lung cu viteza arcurilor horsebow, şi nu în ultimul rând arcul Havilah, un arc desenat de el însuşi de la zero, unic în lume prin forme şi dinamică, un arc ce reușește la fiecare construcţie să scoată constant 190-200 fps (viteza) la un raport de 9-10 gpp (grain per pound, unitate de măsură specifică în această industrie, n.r.).
Anul trecut, meșterul a reuşit să-şi ridice un atelier aproape profesional, unde poate să-şi urmeze zilnic pasiunea, fie vară, toamnă, iarnă sau primăvară. Acum arcurile fabricate de învățătorul din Cociuba mare, dar care s-a mutat de ceva ani la Tinca au împânzit Europa, dar au ajuns și în America.
Club la Tinca
În puținul timp liber rămas, Dacian Sav se îngrijește de plantele pe care le-a sădit în solariile din jurul casei. Şi pentru că şi-a propus ca în viaţă să facă doar lucruri care îi aduc bucurie, activitatea principală şi cea mai dragă rămâne aceea de a fi dascăl, învățător în Cărăsău, urmată apoi de făurirea arcurilor ajutat de cei doi băieţi şi de soţia care este zilnic cu el în atelier.
De puţin timp, şi-au propus să meargă şi la concursuri de tir cu arcul, ba chiar să înfiinţeze la Tinca un club dedicat acestui nobil sport, tirul cu arcul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!