Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, autoritățile au fost sesizate la ora 18.44. Accidentul s-a produs pe strada Nufărului din Oradea și au fost implicate o mașină și un pieton minor de 9 ani, din Rontău.
Potrivit unor surse, băiatul s-ar fi angajat să traverseze strada pe culoarea roșie a semaforului și ar fi acroșat de un autoturism, mai exact de oglinda acestuia.
„În urma accidentului, minorul a fost transportat la spital pentru investigații medicale ”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar șef, Alina Fărcuța.
Circulația se efectuează pe câte o bandă din fiecare sens.
Polițiștii bihoreni continuă cercetările la fața locului pentru a stabili cauzele și împrejurările producerii evenimentului.
Trimite articolul
XSelectia naturala nu greseste niciodata!
-
Si totusi, te-a produs si pe tine.
Asteptam cu interes noile accidente de pe armatei romane/universitatii. Vor fi cu duiumul, noroc ca smurdul nu e departe.-
@ilie drujba: pai tu nu esti nici soldat nici student, ce treaba ai tu pe armatei romane/universitatii? vii cu stolu’ la rulikovski cand e vreun parastas!
-
Selectia naturala a omorat prostul, dar cel cu care discuti tu este bine sanatos. In caz ca nu ti-ai dat seama pana acum.
-
Văd o grămadă de părinți sau bunici cum învață copiii să treacă strada pe la semafor.Ochii țintă pe semafor și cum sa făcut verde , țuști la traversare.Uitați-vă fraților dacă nu vine vreo mașină care forțează pe ultimii metri că altfel plodul va muri într-o zi cu dreptatea în mână.
Astept o noua nebuna in spatiul public. Poate o sa propuna pista de aterizare pentru OZN-uri pe locul unde a murit prostovanul. Pe moda nebunei care si-a omorat copilul prin ne-educatie si apoi a cerut semafoare pentru handicapati.