Salonta este unul dintre centrele de greutate ale aeromodelismului din România. Aceasta fiindcă în urma rezultatelor obţinute de sportivii de la Clubul Metalul Salonta, municipiul a fost gazda unor competiţii naţionale, dar şi europene şi mondiale. Acolo, pe Câmpia Barmod, şi-au dat întâlnire, ani la rând, cei mai buni sportivi la aeromodelism, în cadrul competiţiilor organizate de Federaţia Română de Aeromodelism.
Szijjarto Szilard este cunoscut în Salonta ca şi consilier local, dar şi datorită rezultatelor excepţionale obţinute ca sportiv. Szijjarto Szilard este legitimat la Clubul Sportiv Metalul Salonta (preşedinte Galea Siviu, antrenor Vincze Sandor).
„Practic acest sport de 22 ani – l-am început la vârsta de 7 ani. În urma rezultatelor obţinute am fost convocat în lotul național să reprezint România la Campionatul European de Zbor Liber (F1A) în Serbia”, spune Szijjarto Szilard. Lotul Naţional de F1A (zbor liber – planor) a fost compus din trei persoane: Daniel Crintescu – SCM Piteşti, Julien Sion – SCM Pitești și Szijjarto Szilard – Clubul Sportiv Metalul Salonta.
În anii precedenţi, salontanul şi-a trecut în palmares următoarele rezultate: 2013 – Campionatul Mondial din Franţa, locul 2, vicecampion mondial; 2014 – Campionatul European din România, locul 4, 2015 – Campionatul Mondial din Mongolia, locul 3. La Campionatul European din Serbia au fost prezente 28 ţări şi mai mult de 250 concurenţi. Rezultatul final la F1A (zbor liber planor): locul 1 Israel, locul 2 Suedia, locul 3 România (Daniel Crintescu, Julien Sion, Szijjarto Szilard).
Citiți principiile noastre de moderare aici!