Preluând o cauză „antică” direct în apel, avocatul Manole Ionel a înaintat Curții de Apel Cluj o excepţie de neconstituţionalitate, solicitând Curții Constituționale să constate că dispozițiile art. 111 alin. 3 din OUG nr. 195/2002 sunt lipsite de claritate, precizie și previzibilitate. Aceasta pentru că omit să precizeze durata maximă pentru care este eliberată dovada fără drept de circulație – drept consecință durata suspendării permisului echivalează cu perioada imprevizibilă dintre momentul constatării infracțiunii și cel al rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, aspecte ce contravin dispozițiilor art.1 alin. (5), art. 16 alin. (1), ale art.21 alin.(3) și art. 53 (din Constituție).
„Dreptul unui om de a conduce pe drumurile publice este suspendat de 5 ani (o durată absolut nerezonabilă), având permisul reținut de către agenții rutieri până la data rămânerii definitive a unei hotărâri judecătoreşti – în dosarul său care vizează o infracțiune la regimul circulației.
Nici procurorul, nici judecătorul nu pot dispune, legal, pe toată durata procesului penal (care are patru etape procesuale, iar în cazul concret va dura peste 5 ani) restituirea provizorie a permisului.
Contextul kafkian va continua (etapa apelului este la debut) în condițiile lipsei de previzibilitate prin omiterea unei limite temporale în cadrul OUG nr. 195/2002, iar în cazul defavorabil al unei condamnări definitive, permisul va fi anulat. (De data aceasta, ordonanța rutieră stabilește intervale de timp clare până la nașterea dreptului de redobândire a permisului, dar perioada ulterioară anulării se adaugă matematic la cea în care permisul a fost reținut, indiferent de durata arbitrară în care măsura administrativă dispusă de agenții rutieri nu are remediu.).
Prin reducere la absurd, dacă agenții rutieri aveau și competența de a-l condamna în ziua în care i-au reținut permisul, de ani de zile inculpatul ar fi avut posibilitatea legală de a-l redobândi prin examen. Exercitându-și dreptul la apărare, este sancționat anticipat și arbitrar prin lipsirea de dreptul de a conduce pe drumurile publice, anterior unui hotărâri judecătorești definitive”, a justificat Manole, necesitatea invocării acestei excepții de neconstituționalitate.
Textul criticat suspendă în realitate dreptul de a conduce al presupusului autor al acestei infracțiuni (conferindu-i o dovadă fără drept de circulație) pentru o durată de timp nedefinită prin lege, din momentul constatării infracțiunii până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (sau prin care s-a dispus, alternativ executarea unei amenzi penale) după care, doar după condamnare intrând în sfera în care durata fără drept de circulație devine în sfârșit reglementată (prin art. 116 alin. (1) din OUG nr. 195/2002)”, a explicat avocatul Ionel Manole.
Consecință
Același act normativ stabilește pentru redobândirea permisului anulat (ca o consecință a condamnării) o durată de 6 luni de la data executării pedepsei amenzii, respectiv un an de la data graţierii pedepsei sau a rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
„Comparativ, perioada în care dreptul de a conduce este suspendat – prin eliberarea unei dovezi înlocuitoare a permisului de conducere fără drept de circulaţie – este supusă unor criterii dincolo de constituționalitate, printre care enumerăm selectiv voința lucrătorului de poliție îndrituit (care decide suveran când efectuează acte de urmărire penală și când redactează referatul cu propunerea soluției), cea a procurorului care supraveghează urmărirea penală și redactează rechizitoriul, corelările dintre concediile de odihnă ale acestora (și ale conducătorilor de organe judiciare care semnează obligatoriu pentru verificarea legalității rechizitoriului, adrese de înaintare între instituții etc), gradul de încărcare pe procuror/polițist cu cauze, etc., durata motivării Încheierii de cameră preliminară, durata motivării soluției instanței de fond, timpii logistic determinați între instanțele de fond și apel, respectiv alți factori aleatori de aceeași natură, nereglementați limitativ temporal. Și astfel se adună ani și ani în care restrângerea restrîngerea exercițiului acestui drept se îndepărtează de conceptul de măsură proporțională cu situaţia care a determinat-o”, mai spune Manole.
Citiți principiile noastre de moderare aici!