În cursul zilei de luni, 20 martie, în jurul orei 13:20, pompierii militari din cadrul Stației Aleșd au intervenit pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un acaret în care erau depozitate 4 anvelope și aproximativ 2 metri cubi de lemne de foc, din cadrul unei gospodării din localitatea Telechiu. La fața locului s-au deplasat și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Țețchea.
[eadvert]
Forțele de intervenție au lichidat incendiul, împiedicând extinderea flăcărilor la casa aflată la aproximativ trei metri de focare.
„În urma evenimentului, provocat, cel mai probabil, de jocul copiilor cu focul, au ars acaretul, cca. 0.5 mc lemne de foc, 4 anvelope și un câine care se afla în interiorul construcției în momentul producerii incendiului”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, locotenent colonel, Camelia Roșca.
Citiți principiile noastre de moderare aici!