În urma descinderilor au fost descoperite și ridicate mai multe documente și alte probe care priveau activitatea grupării pe care bărbatul a condus-o în perioada 2022 – 2023. Din aceasta făceau parte 15 români, suspectați că ar fi transportat persoane din afara Uniunii Europene pe teritoriul Bulgariei.
„Schimbul de informații dintre autoritățile române și cele bulgare au condus la depistarea pe teritoriul statului vecin a 5 transporturi ilegale însumând 142 de migranţi proveniți din statele non-UE”, se arată într-o informare a DIICOT.
Ancheta în acest caz a presupus și înființarea, pe 26 octombrie 2023, a unei echipe comune de investigații ( J.I.T. – Joint Investigation Team) între autoritățile judiciare din România și Bulgaria, sub egida EUROJUST. Această măsură a ajutat investigațiile făcute cu privire la activitatea desfășurată de grupul infracțional.
În luna octombrie a acestui an a fost înregistrat un ordin european de anchetă prin care anchetatorii bulgari au cerut efectuarea unor acte de urmărire penală cu privire la 16 cetățeni români.
„Acțiunea desfășurată în România a beneficiat de sprijinul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul Poliției Române, Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, prin structurile teritoriale”, au mai transmis oficialii DIICOT.
Citiți principiile noastre de moderare aici!