Pompierii militari s-au deplasat la fața locului și au identificat grenada ca fiind una defensivă din Al Doilea Război Mondial.
„Secialiştii pirotehnişti au procedat la cercetarea zonei în vederea asanării altor potenţiale muniţii, după care au transportat şi depozitat grenada în condiţii de siguranţă, în scopul distrugerii ulterioare prin explozie controlată”, transmite maior ISU Crișana, Camelia Roșca.
Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” reaminteşte bihorenilor faptul că, în cazul descoperirii munițiilor și elementelor de muniţie trebuie să apeleze de urgenţă numărul unic 112, semnalând descoperirea acestora şi să asigure securitatea locului respectiv până la sosirea echipajelor specializate.
[eadvert]
De asemenea, se interzice:
• ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în diferite încăperi sau locuinţe;
• comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase;
• lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă;
• introducerea muniţiilor în foc;
• topirea elementelor metalice de muniţii;
• tăierea muniţiilor cu ferăstrăul, scule electrice sau prin sudură;
• folosirea muniţiilor pentru improvizarea diferitelor unelte;
• demontarea focoaselor sau a altor elemente componente;
• folosirea, pentru joacă, de către copii, a unor muniţii sau a unor elemente din componenţa acestora.
Citiți principiile noastre de moderare aici!