„În urma unui apel primit prin Sistemul Unic 112, în jurul orei 21.40, care sesiza producerea unui incendiu la o locuință situată pe strada Crângului din Tileagd, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor a mobilizat imediat la adresa indicată, două echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Aleșd, din care unul de stingere, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și unul de paramedici, cu ambulanța SMURD a subunității, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Tileagd” a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, Locotenent-colonel Camelia Roșca.
Pompierii militari paramedici au acordat primul ajutor proprietarului locuinței, care a suferit arsuri la nivelul picioarelor, mâinilor, feței și căilor respiratorii. Potrivit reprezentanților ISU, incendiului a izbucnit în momentul în care acesta a verificat cu flacără, etanșeitatea garniturii buteliei.
[eadvert]
Victima, în vârstă de 51 de ani, a fost ulterior predată echipajului de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Bihor.
Trimite articolul
Xtoti distribuitorii de butelii, cei care iti aduc acasa si iti instaleaza butelia, verifica cu bricheta!!! I-am atras atentia unui distribuitor si mi-a zis ca ei asa fac si daca nu-mi convine sa-mi car singura butelia!