Inițial, polițiștii au găsit la fața locului doar patru minori, ulterior fiind identificat și al cincilea ocupant al autoturismului, un minor de 15 ani din Talpoș.
[eadvert]
Potrivit polițiștilor, în accident a fost implicat doar autoturismul tinerilor bihoreni. Șoferul mașinii a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat.
„În dimineața zilei de 30 octombrie, în jurul orei 5,30, în afara localității Berechiu, un autoturism în care se găseau cinci persoane a părăsit partea carosabilă, a lovit un parapet și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Accidentul s-a soldat cu decesul unui minor de 14 ani, fiind răniți ușor (stare de șoc) alți 3 minori de 12,13 și 14 ani, toți din localitatea Diosig, Jud. Bihor. Cercetările continuă pentru identificarea celui de-al cincilea ocupant al autoturismului, de asemenea pentru stabilirea împrejurărilor și cauzelor producerii accidentului rutier, fiind întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă” – transmit reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.
Potrivit aradon.ro, la câteva ore după producerea accidentului, poliţiştii au reuşit să-l identifice pe cel de al cincilea ocupant al autoturismului: un minor de 15 ani, din localitatea Talpoș, judeţul Bihor.
Trimite articolul
XPăi da măi. Circulă ca nebunii pe drumurile alea. Agresivi în trafic. Te și blițuie dacă mergi regulamentar. Depășesc inconștienți prin locuri cu foarte puțină vizibilitate. Păcat de ei. Cine le dă mașină și carnet pe mână??
-
ce masina si ce carnet ma nene? tu nu ai realizat ca masina era condusa de UN MINOR? deci vorbeste strict la subiect 🙂