Iată că prof. Livia Miheş Papiu a ajuns la cel de-al cincilea volum de amintiri, „Amalgam”, a cărui lansare va avea loc luni, 16 decembrie, de la ora 17, în sala festivă a Colegiului Naţional „Emanuil Gojdu”. La fel ca şi celelalte volume, cartea apare la editura Brevis din Oradea, sub aceeaşi atentă îndrumare a prof. Constantin Butişcă. De la primul volum, „Întoarcere în timp”, au trecut patru ani iar acest ultim volum din seria memoriilor Liviei Miheş Papiu, aşa cum spune şi titlul, este un amalgam de sentimente, de la extaz la disperare, lecţii de viaţă, amintiri cu prieteni, oameni dragi, scrise cu sinceritate şi căldură. Fiecare lansare de carte a fost un prilej de a aduna la un loc mulţi prieteni şi cunoscuţi, eveniment care se va repeta şi luni, la colegiul în care autoarea şi-a pus amprenta ani la rând asupra multor generaţii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!