„Miercuri, 15 iunie, la ora 17.20, în localitatea Groși, județul Bihor, un tânăr de 16 ani, din Groși, în timp ce conducea o motocicletă neînmatriculată, fără a poseda permis de conducere, pe fondul lipsei de experiență, într-o curbă spre stânga a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de un bărbat din localitatea Groși”, a declarat subcomisar IPJ Bihor, Alina Dinu.
Pe motocicletă se aflau două persoane, șoferul de 16 ani și un tânăr de 20 de ani. În urma impactului, pasagerul de pe motocicletă a suferit leziuni ușoare și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Adolescentul s-a ales cu dosar penal pentru conducerea motocicletei fără a poseda permis de conducere, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii accidentului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!