Daca înainte de intrarea în procesul de renovare aici se cazau studenti, targetul actual este format din alte categorii sociale, pretul unei camere pornind de la 60 de euro pe zi. „Vrem ca turistii straini sa stie ca Oradea este un oras cultural, cu o istorie, cu servicii de calitate”, si-a explicat Simona Beletchi, patroana hotelului, initiativa de a restaura un astfel de imobil. Import Italia
Toata materia prima a fost importata din Italia, ca de altfel si arhitectul care a coordonat întreaga activitate. Roberto Capittani nu este la prima experienta de acest fel, acesta fiind responsabil cu restaurarea mai multor hoteluri si case din Roma.
„A fost o mare onoare si provocare sa ma ocup de aceasta lucrare, fiindca am fost deplin constient de responsabilitatea pe care mi-o asum. Este foarte usor sa creezi frumosul din nimic, pornind de la zero. Un grad mult mai ridicat de creativitate îl presupune restaurarea unei piese de patrimoniu cultural”, a subliniat Roberto Capittani.
Pozitionarea hotelului Vulturul Negru este ultracentrala, iar reconditionarea finisajelor s-a facut pastrând stilul Art Nouveau. Hotelul are o capacitate de 43 camere si 4 apartamente, toate cu acces la lift. La dispozitia clientilor stau o sala de conferinte cu 100 de locuri si conexiune Internet, un restaurant, un salon de masaj, un bar de zi cu tavanul integral din sticla, deschis si persoanelor care nu sunt cazate în hotel. În maxim doua luni se va inaugura si barul de noapte.
Aerul boem al hotelului este dat de paturile cu baldachin, mobilierul în stil clasic, modelul tapiteriilor si, nu în ultimul rând, de panorama deosebita. Pe lânga toate acestea, „Vulturul Negru” dispune de toate elementele de modernitate specifice unui hotel (aer conditionat, telefon, tv color, cablu satelit si Internet, frigo-bar, baie cu dus sau cada cu hidromasaj, bideu, uscator de par). Potrivit reprezentantilor hotelului, acesta a fost clasat la patru stele.
Claudia Curta
Trimite articolul
XMa bucur sa aflu ca nu se renunta la lucrurile si locuri care faceau odata din Oradea un oras superb.