Mai sunt şase zile până când expiră termenul de depunere a Declaraţiei Unice pentru cei care aleg opţiunea online. Pentru cei care aleg să o depună în format hârtie, mai sunt doar patru zile lucrătoare. Termenul limită pentru depunerea declaraţiei este 31 iulie. Iniţial, Declaraţia Unică avea ca termen de depunere data de 16 iulie, dar datorită faptului că au depus-o un număr mic de persoane, termenul a fost decalat.
Cine depune
Declarația se completează și se depune de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din România sau din străinătate, și de cele care datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii. Persoanele care nu realizează venituri și aleg să plătească contribuția de asigurare de sănătate au de asemenea obligația de a depune Declarația Unică.
Declarația unică se depune online, atât prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV), pe baza de nume utilizator și parolă, sau cu certificat digital calificat, cât și prin intermediul portalului e-guvernare.ro.
Declarația se poate depune și în format hârtie direct la registratura administrațiilor fiscale ale ANAF, sau prin poștă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Având în vedere modul greoi în care se depune Declarația Unică și pentru a simplifica completarea și depunerea online a acesteia, Ministerul Finanțelor Publice – ANAF pune la dispoziția contribuabililor o aplicație informatică dedicată. Aceasta poate fi accesată la adresa: https://declunica.anaf.ro/.
Declarația Unică se poate completa și depune de la adresa amintită dacă se utilizează numele de utilizator și parola contului personal din Spațiul Privat Virtual.
ANAF recomandă utilizarea din timp a aplicației dedicate completării și depunerii online a Declarației Unice, pentru a se evita îngreunarea procedurii de depunere de către un număr mare de utilizatori înregistrați simultan în sistem.
Contribuabilii care depun electronic Declarația Unică beneficiază de bonificația de 5% din impozitul pe venit plătit integral până la 15 martie 2019 inclusiv, reprezentând obligațiile fiscale anuale pentru anul 2018. O bonificaţie de 5% se acordă, de asemenea, şi pentru contribuțiile sociale datorate potrivit legii.
Nedepunerea la termenul prevăzut de lege de către persoanele fizice a Declaraţiei Unice se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 500 lei, potrivit art.336, alin.(3) din Codul de Procedură Fiscală.
Citiți principiile noastre de moderare aici!