Oamenii legii au legitimat în ultimele 48 de ore, 2.679 de persoane și au verificat dacă se respectă măsurile sanitare în 155 de societăți comerciale.
[eadvert]
În cadrul acțiunilor, desfășurate vineri și sâmbătă s-au aplicat sancțiuni în valoare de 8.000 de lei, dintre care peste 93% au fost date pentru nepurtarea măștii de protecție. De asemenea, în cadrul acțiunilor punctuale, au fost verificate 160 de mijloace de transport, din care 91 de mijloace de transport public în comun.
„În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 46 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 8.000 de lei. Dintre acestea, 43 de sancțiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 5.000 de lei, au fost aplicate pentru nepurtarea măștii de protecție, iar 3 sancțiuni, cu amenzi în valoare de 3.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea”, a transmis Ioana Lascău, ofițer de presă în cadrul IPJ Bihor.
Acțiunile de verificare pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19 vor continua zilnic, la nivelul județului Bihor. Acestea se desfășoară integrat, împreună cu partenerii instituționali.
„Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție în spațiile în care este obligatorie, să nu se expună la riscuri. Cetățenii pot sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară apelând la linia TelVerde – 0800800165″, mai transmite IPJ Bihor.
Trimite articolul
XAmenzi de la Gestapo care sta la panda.
Bravo. Asta democratie!
Schwabu e mandru de voi,
Niste tâlhari asta sunt polițiștii și cei care le da puterea la fel,aceste amenzi sunt ilegale si trebuie contestate vor avea câștig de cauză amendatii
-
De ce nu ii reprezinti tu daca esti atat de destept ? Can dai din gura pe langa esti desteptul sarului idar cand ar trebui sa pui mana sa faci ceva nu mai esti de gasit ,esti prostu satului
-
Si tu ce esti? Nebunu orasului?
-
Un județ ținut în teroare de bolovan. Amenzi, taxe, umilinte, amenintări. Nu am crezut că vreodată o să-mi pară rău după PSD.
-
taci dreq de handicapat si intoarcete sub bolovanul de sub care ai iesit. Ce teroare vezi tu mah nulitate???? v-as face pachet pe toti neoamenii ca tine si v-as trimite la teleorman unde e viata buna si frumoasa pentru voi
-
Da meri tu acole contropitor taran, nu ai tu ce cauta la oras. Meri la Marasesti vita.
-
Întoarce-te, nu intoarcete. Fă-ți un bine si mai treci pe la școală.
-
-
Daaa, umblă oamenii crispați pe stradă de frică să nu fie amendați. La terase stau toți încruntați de parcă ar avea fețe de klingonieni. Copiii se joacă pe ascuns, la colțuri, în șoaptă, să nu vină jandarmii peste ei. 🙂
-
Au verificat 2.679 de persoane. Nici pe vremea lui Ceausescu nu a fost asa ceva.
5000 de lei pentru nepurtarea mastii de protectie, dupa Fauci a dezvaluit ca masca nu te protejeaza. Romania stat mafiot, condus de bancheru lui Schwab si Soros, colonie UE.
Tu esti prostu zilei, mancator de rahat si propaganda. Educatie tu nu ai. Nici macar sa gandesti nu stii.-
Cat de incult sa fii?
Pe vremea lui Ceausescu nici nu stiai cine a fost verificat si cine nu. Atata doar ca nu-l mai vedeai niciodata :))
Si daca citeai, scria ca au fost 43 de amenzi cu valoare totala de 5000 de lei.
Asta inseamna mai putin de 120 de lei / amenda.
Asta e o suma care ar trebui sa sperie pe cineva?
(Caci, din pacate, doar asa ii poti face pe romani sa respecte legea; nu bun simt sau cap pe umeri… amenzi)-
Habar nu ai ce vorbesti.
-
-
-
Covidul nu iartã.
-
ia uite iar au apărut dealeri de detergenți, bombardieri ,pești si prostituatele prin cafenele care sunt lesinati de foame cu haine fake si impresii de mici! amendați iiiiii mai Gogule
mai bine a ti face un control la gunoaiele de dealeri pești etc care frecventează terasele zi de zi oare de ce?
Pt nepurtarea mastii, inca sa deau amenzi. Ahahaha. Intre timp, chiar si Dr. Anthony Fauci recunoaste, in cele 800 de mailuri, care au iesi la suprafata, ca mastile pe care le purtam, adica alea de 2 lei, nu sunt bun de absolut nimic, pt ca particulele virusului sunt mult mai mici.
-
da, fix ai citit tu acele email-uri, garantezi tu ca sunt ale lui! hahahah 🤣🤣🤣🤣
ești tu admin-ul domeniu sau esti cel ce găzduiește serverele de email 😂😂😂 sa știi tu sigur…
apropo, ai habar ce tip de securitate au potocolele de email folosite din domeniul .gov? sau vorbește doar ca sa faci conversație?
ce naiv ești domnle` dar in același timpi si hilar, nu am mai rasa asa bine de pe vremea când posta pe aici userul Raceala-19 🤣🤣🤣, sau mă rog… folosea userul respectiv ca individul postează sub alte usere dar nu mai e așa de hilar… probabil i sa degenerat personalitățile (suferind de personalitate multipla) 🤷♂️🤷♂️🤷♂️🤷♂️-
-
… ți se trage…
-
din ciclul :“Spune-mi cu cine umbli ca să-ți spun cine ești.”
dar mai bine spus: “Spune-mi cu cine COLABOREZI ca să-ți spun cine ești.”https://ro.sputnik.md/tags/person_Gheorghe_Piperea/
e elocventa COLABORAREA !!!! 🙂
foarte de ÎNCREDERE persoana respectiva!!!
In special în PSIHOLOGIE – el , mare absolvent de drept!!!-
E absurd ce zici, Unom.
Ce interes ar avea rușii ca să nu promoveze masca?
Că doar și ei au Covrig… -
nu la masca făceam referire, ci la “Omul polivalent” al cărui post ai distribuit!
Foarte de încredere!
Dar si foarte “ascultător” 🙂 personajul respectiv 😉
-
-
-
Unom, ai scăpat de la școală de corecție la halul în care ai decăzut!
Faci pe prostul, nu ai auzit de măștile neconforme…-
da… m-ai descoperit :-), eu doar FAC pe prostul pe când alți de pe aici 🙂 nu mai au grijea aceasta, nu mai trebuie sa se prefacă – ii ajuta natura 🙂
-
-
Cred ca ti s-a ars ceva in creier, si ti-a cauzat niste leziuni. Altfel nu imi pot explica cum poti sa scoti asemenea tampenii pe gura. Adica, indiferent daca citesti la New York Post, New York Times, Business Insider, sau orice alt site de stiri, toti acopera defapt un fake news, despre un impostor care se prefacea ca ii Dr. Fauci, nu, in 800 de corespondente…?
-
Unom, trolache de serviciu.
E mistocaru pe aci.-
ai apărut… Pupurel zemos…
ha ha ha
iar schimbi userul 😉dar noi te sus_ținem 😉
-
-
-
-
2636 de emailuri si Fauci este un mincinos, in pat cu Partidul Comunist Chinez, cu Bill Gates, cu Klaus Schwab si cu teroristu sef la OMS. Zilele lui sunt numerate.
Genocid si la instanta cu el si cu restul “covidistiilor”.
Politia incalca cele mai multe reguli,trec pe rosu ,nu poarta masca sunt corupti pana n maduva spinarii,pa i nu vedeti zilnic la stiri cine sunt si ce sunt?asa ca pt mine pokitia apara mafia ,interlipii si smecherii,dar cinste lor nu noua oamenilor de rand care platim taxe ai impozite ,asa ca traiasca mafia
Nici acum, dupa 1 an si ceva, nu vreti sa acceptati ca carpa aia nu ajuta la absolut nimic?! Sunt o gramada de studii facute de cercetatori straini, nu terchea-berchea, care se gasesc si pe internet, la indemana oricui si care au dovedit ca masca NU IMPIEDICA transmiterea niciunui virus, dovezi sunt o gramada de cazuri care, cu toate ca purtau masca peste tot, tot s-au imbolnavit si s-au vindecat.
Corect , este nevoie de bani la buget !!!!…….prostia si domnia se plateste…si pe la noi !!!