Înscrierea se face la Colegiul Tehnic „Mihai Viteazu”. Bihorul va organiza singur concursul de ocupare a posturilor vacante în învăţământul preuniversitar. Dacă până acum subiectele erau trimise de Ministerul Educaţiei, din acest an subiectele vor fi alcătuite de o comisie, formată din profesori de gradul I şi II din judeţ. Dascălii sau absolvenţii facultăţilor care doresc un post în învăţământ trebuie să depună alături de actele de identitate şi actele de studii, o cerere tip, care poate fi descărcată de pe site-ul Inspectoratului Şcolar.
Trei centre
La nivelul judeţului nostru au fost constituite trei centre de examen (la Colegiile „Mihai Eminescu”, „Emanuil Gojdu” şi „Mihai Viteazu”). După această perioadă datele candidaţilor vor fi înscrise în registrele Ministerului Educaţiei. Fişa candidatului se va valida în perioada 29 iunie – 3 iulie. Probele speciale de limbă şi cele practice vor avea loc în data de 10, respectiv 13 iulie. În urma acestei probe candidatul va fi declarat admis sau respins. Proba scrisă a concursului de titularizare va avea loc în data de 15 iulie. Potrivit inspectorului şcolar general adjunct, Nicolae Ungur, în Bihor sunt disponibile 350 de posturi titularizabile, peste 500 pentru suplinitori şi în jur de 1.900 de fracţiuni de catedră. Pe site-ul ISJ Bihor se poata afla mai multe detalii legate de acest concurs: http://isj.bh.edu.ro/.
Crina Dobocan
Citiți principiile noastre de moderare aici!