Premierul Florin Cîțu și ministrul Muncii, Raluca Turcan, au avut luni, 28 decembrie 2020, consultări cu reprezentanții Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, pe tema creșterii salariului minim brut pe țară garantat în plată, pentru anul 2021.
[eadvert]
„Guvernul are în vedere creșterea salariului minim brut pe țară garantat în plată pentru anul 2021 cu un nivel care să depășească rata inflației, respectiv cu 70 de lei brut, de la 2.230 de lei la 2.300 de lei brut/lunar. Acest nivel a fost stabilit în contextul în care reprezentanții sindicatelor au solicitat creșterea salariului minim pe economie la 2.400 de lei/lunar, iar cei ai patronatelor au solicitat înghețarea salariului minim pe economie la nivelul actual, cel puțin pentru primele luni ale anului viitor, argumentând situațiile dificile cu care se confruntă anumite sectoare economice”, a anunțat Guvernul, pe Facebook, în urma reuniunii Consiliului Național Tripartit.
La un salariu minim de 2.300 de lei brut, angajatul ar urma să primească un salariu net (în mână) de 1.386 de lei, iar angajatorul ar urma să suporte un cost salarial total de 2352 lei (salariul complet).
În cadrul discuției, ministrul Muncii, Raluca Turcan, a prezentat trei scenarii referitoare la evoluția acestui indicator salarial în 2021, rezultate ca urmare a consultărilor autorităților guvernamentale cu reprezentanții Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social. A fost aleasă soluția de mijloc, propusă de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR). Hotărârea privind stabilirea salariului minim brut pe țară garantat în plată va fi adoptată în ședința Guvernului din 30 decembrie 2020.
Totodată, prim-ministrul, ministrul Muncii și reprezentanții partenerilor sociali au agreat încheierea, în prima jumătate a anului viitor, a unui Acord tripartit prin care să fie stabilit un mecanism de creștere a salariului minim brut pe economie pentru următorii patru ani, astfel încât să fie asigurată stabilitatea și predictibilitatea evoluției acestui indicator salarial.
De asemenea, se va îngheța în continuare punctul de amendă la regimul circulației rutiere la 145 de lei, a anunțat, pe Facebook, Florin Jianu, președintele Consiliuui Național al IMM-urilor, participant la discuții. În mod normal, 1 punct de amendă ar trebui să fie 10% din salariul minim brut pe economie, dar nivelul său a fost înghețat de guvernanți succesiv.
Proteste sindicale
Sindicatele nu sunt de acord cu această propunere. Reprezentanții Cartelului Sindical Alfa au amenințat cu proteste.
„Prețurile au crescut și vor continua să crească. La fel și productivitatea a crescut. În 2020 productivitatea a crescut cu 4,4%, deși creșterea de anul trecut a salariului minim s-a bazat pe o estimare de 3,9%. 40 de lei în plus la salariul minim, cât a anunțat Guvernul, nu acoperă nici măcar cheltuielile suplimentare pentru măști și alte elemente de protecție individuală. În prezent, în România, productivitatea este la jumătate din media uniunii Europene, pe când salariile sunt doar la un sfert. Guvernul refuză să ia act de aceste evoluții și să le transpună legislativ prin ajustarea corespunzătoare a salariului minim. Menținerea acestui nivel al salariului minim, fără măsuri de înghețare a prețurilor, este un furt din munca lucrătorilor, în beneficiul acționarilor și capitalului”, susțin reprezentanții Confederației Naționale Sindicală „Cartel ALFA”. Aceștia spun că nu acceptă acest furt din munca lucrătorilor și decid declanșarea unei serii de acțiuni de protest, având ca scop creșterea veniturilor lucrătorilor. Acțiunile de protest au debutat marți, 29 decembrie 2020 ora 10:00, printr-o acțiune de pichetare a Ministerului Muncii și Justiției Sociale.
Nicolae Morgovan, președintele Blocului Național Sindical Bihor spune, la rândul său, că creșterea promisă de Guvern este mică, în condițiile în care angajatorii au beneficiat de diferite măsuri de susținere. „Peste 1,3 milioane de angajați au salariul minim pe economie. Această creștere pentru ei este nimic, este o situație care nu îi ajută, în condițiile în care pensiile speciale au crescut. Deși Guvernul a promis o altă rundă de negocieri în primăvară, nu putem crede în promisiuni”, a declarat Nicolae Morgovan.
Trimite articolul
XCam puțin. Ceaușescu a oferit mărire cu 100 lei și tot l-au killărit ăia . Vă dați seama ce o să pățiți voi dacă măriți numai cu 70 de roni ?😱
Au propus o maririe din care 40% il ia statul pt pensile lor nesimtite de de zeci de mii mai ticalos stat cred ca in lumea asta nu este si stam si ne bucuram la ce fac acesti politicieni
La emisiunea 40 de intrebari multi milionarul mare patron fost senator Prigoana spunea ca are o pensie amarata de 20000 de lei de la senat ,oare de ce nu ia pensia nesimtita si nemeritata al acestor politicieni de doi bani care sunt cunoscuti pt scandalurile mediatice create